Acum 155 de ani Cuza era forţat să semneze actul de abdicare. Cum a apărut "Monstruoasa Coaliţie“, alianţa improbabilă între dreapta şi stânga

  • Pe 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza era îndepărtat de la conducerea ţării după mai bine de 7 ani de domnie.
  • Plecarea sa a venit în urma unei coaliţii neverosimile, o uniune între stânga şi dreapta ce a rămas în istorie drept „monstruoasa coaliţie“.
  • Iată cum s-a ajuns ca liberalii radicali şi conservatorii să bată palma.
6822 afişări
Imaginea articolului Acum 155 de ani Cuza era forţat să semneze actul de abdicare. Cum a apărut "Monstruoasa Coaliţie“, alianţa improbabilă între dreapta şi stânga

Acum 155 de ani Cuza era forţat să semneze actul de abdicare. Cum a apărut "Monstruoasa Coaliţie“, alianţa improbabilă între dreapta şi stânga

Unirea Pricipatelor. Cuza şi factorii cheie

La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor la Bucureşti după ce în prealabil obţinuse tronul şi la Iaşi.

În convenţia de la Paris era specificat că Unirea Principatelor se va face cu doi domni însă nu era menţionat că nu pot fi unul şi acelaşi. Alegerea lui Cuza şi la Iaşi şi la Bucureşti a rămăs în istorie drept "politica faptului împlinit".

Totuşi Unirea Valahiei cu Moldova nu este reuşita doar a lui Alexandru Ioan Cuza. În perioada critică de dinainte şi de după unire, capătă treptat formă un sistem politic modem. Astfel boierimea care pentru secole a fost o instituţie în sine s-a organizat în funcţie de interesele sociale şi economice în partide politice. Astfel ia naştere sistemul bazat pe partide.

Pe întreg parcursul secolului al XIX-lea organizarea partidelor este într-un progres de formare incipient, partidele propriu-zise apar cu precădere în a doua jumătate a veacului.

Opoziţia politică a lui Cuza. Curente total opuse

Cele două mari curente din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost, în mare parte liberalismul şi conservatorismul.

Liberalismul se născuse, în mare, odată cu Regulamentele Organice din 1831 în Ţara Românească şi din 1832 în Moldova. Regulamente ce au fost o formă incipientă de constituţie. Liberalismul şi-a avut examenul de maturitate la revoluţia din 1848 mulţi dintre liberali ce vor juca roluri importante în domnia şi înlăturarea lui Cuza au fost activi în perioda revoluţiei paşoptiste. Liberali susţineau nevoia unei schimbări permanente unei adaptări politice, economice şi sociale la vremurile noi. Mulţi dintre cei ce au definit curentul în România au fost şcoliţi în Europa de Vest.

Conservatorismul, în schimb, era moştenitorul tradiţiilor şi privilegiilor din perioada de dinainte de 1848. Reprezentanţii curentului doreau să păstreze structurile politice, sociale şi economice existente. Conservatorii doreau un vot limitat care să nu permită accesul celor din clasele inferioare la urne.

Totuşi după unirea completă a instituţilor celor două foste principate în 1862, practic după finalizare procesului de unire, în cadrul liberalilor are loc o ruptură. Astfel ia naştere un grup radical, poreclit „roşii“ de către adversarii lor şi un grup al moderaţiilor.

În mare, radicalii erau diametral opuşi conservatorilor, iar liberalii moderaţi se aflau undeva la mijloc între cele două curente.

Domnia lui Cuza şi formarea coliţiei neverosimile- "Monstruosa coaliţie"

După înfăptuirea pe deplin a unirii în 1862, relaţiile din Cuza şi Adunare ( forma incipientă de Parlament) s-au aflat pe o pantă descendetă. Domnitorul a iniţiat o serie de reforme ce au dus la indignare atât în tabăra liberalilor cât şi în cea a conservatorilor.

Cuza a fost apropriat mai mult de liberali, dar îi privea cu scepticism pe radicali şi s-a axat pe sprijinul moderaţiilor pentru a încerca să combată conservatorii care dominau numeric Adunarea. Planurile sale nu au avut rezultate şi în 1863 Cuza s-a trezit în faţa unei Adunări pe care nu o putea controla. Astfel domnitorul treptat a încercat să evite Adunare întreprinzând acţiuni de reformă pe cont propriu.

Opoziţia faţă de Cuza s-a constituit în ceea ce avea să fie cunoscut sub numele de „monstruoasa coaliţie“. Aceasta era compusă atât din stânga, cât şi din dreapta, care, în mod normal nu erau de acord cu privire la nicio problemă politică şi socială importantă, dar găseau un teren comun în ostilitatea lor faţă de domnitor.

"Fiecare îşi avea propriile motive: conservatorii se temeau de reformele electorală şi agrară pe care Cuza dorea neapărat să le introducă, iar radicalii erau supăraţi că nu li se dăduse prilejul să formeze guvernul. Dar ambele părţi erau unite în apărarea sistemului constituţional existent, pe care Cuza, dezamăgit de neputinţa sa de a conlucra cu Adunarea, îl ignora din ce în ce mai mult. Conflictul dintre el şi coaliţie a devenit astfel un conflict ce opunea puterea parlamentară domniei personale", nota Keith Hitchins în cartea sa "Românii 1774-1866".

Înlăturare lui Cuza 11 februarie 1866

După eşecul formării unei coaliţii împotriva lui Cuza în 1863-1864, în a doua parte a anului 1865 radicalii şi conservatorii ajung la un acord. Fiecare avea motivul său pentru care dorea îndepărtarea lui Cuza: conservatorii îl condamnau că ar fi prea liberal şi îl urau pentru reforma agrară şi reforma electorală care a slăbit boierimea de puterii, iar radicalii i-au retras susţinerea pentru că în opinia lor nu era suficient de liberal. Taberele complet opuse erau unite doar de ura faţă de domnitor şi abuzurile sale de putere. Liberalii şi conservatorii se temeau de posibilitatea instaurării unei dictaturi mascate de un sistem constiuţional.

Conduşi de radicali, în frunte cu Ion Brătianu şi C. A. Rosetti, aceştia au hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul cu rapiditate, pentru a evita dezordinea publică şi o intervenţie străină.

Au câştigat de partea lor elemente-cheie din armată, l-au arestat pe Cuza în noaptea de 11/12 februarie 1866. Domnitorul nu a opus rezistenţă şi a semnat actele de abdicare pe loc. După aceea i s-a permis să părăsească ţara şi s-a stabilit în Austria, unde a trăit până la decesul său din 1873.

Pe actul de abdicare era scris: „Noi, Alexandru Ioan Cuza I, conform dorinţiei naţiunii întregi şi a angajamentului ce am luat la suirea pe tron, depun, astazi 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a unui minister ales de popor".

După înlăturarea lui Cuza la conducerea ţării a venit o locotenenţă formată din trei membrii: Lascăr Catargiu - reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu - reprezentant al Ţării Româneşti şi al liberalilor, colonelul Nicolae Haralambie - reprezentant al Armatei.

Plecarea sa în exil a simbolizat sfârşitul unei ere şi a marcat începutul alteia în evoluţia României modeme, în care România a devenit Regat. Coaliţia, pentru a evita o slăbire sau chiar o dispariţie a unirii principatelor, acţionează rapid pentru a aduce un domn străin.

După un refuz dat de prinţul Filip din Belgia ei reuşesc să îl contacteze şi să îl aducă în ţară, în luna mai 1866, pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici