Cvartetul Mariei Răducanu, în turneu pentru a marca centenarul naşterii Mariei Tănase, în Germania

Cvartetul Mariei Răducanu va realiza un turneu omagial în Germania, la München, Berlin şi Stuttgart, dedicat centenarului naşterii Mariei Tănase, programul fiind compus din piese din repertoriul original al cântăreţei, informează Institutul Cultural Român (ICR).

155 afișări
Imaginea articolului Cvartetul Mariei Răducanu, în turneu pentru a marca centenarul naşterii Mariei Tănase, în Germania

Maria Răducanu (Imagine: Florin Buliga/ Mediafax Foto)

Astfel, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea marii voci a cântecului popular românesc, unica Maria Tănase, Institutul Cultural Român din Berlin marchează acest moment prin organizarea unui turneu dedicat cântăreţei, cu un program de ethno-jazz susţinut de cvartetul Mariei Răducanu.

Cvartetul Mariei Răducanu va concerta cu un program excepţional compus din piese din repertoriul original al Mariei Tănase. Pe data de 6 octombrie, acesta va concerta la München, de la ora 21.00, în Clubul de Jazz Unterfahrt, pe 11 octombrie la Berlin, de la ora 21.00, în Clubul de Jazz Aufsturz, iar pe 12 octombrie, cvartetul va ajunge la Stuttgart, de la ora 20.30, în Clubul de Jazz Laboratorium.

Maria Răducanu este renumită pentru interpretările pieselor Mariei Tănase şi ale altor melodii din folclorul românesc. De asemenea, se face remarcată prin capacitatea de a cânta in diferite dialecte, trecând cu uşurinţă de la cântece de jale şi bucurie la fado portughez. Maria Răducanu a lansat până în prezent şapte albume, pentru care a colaborat cu muzicieni ca Johhny Răducanu, Mihai Iordache şi Mircea Tiberian. Cvartetul Maria Răducanu este format din Maria Raducanu - vocal, Niko Meinhold - clape, Chris Dahlgren - bas, şi Michael Griener - tobe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici