Doi profesioniști din domeniul managementului cultural, propuși pentru conducerea Institutului Cultural Român
USR va susține doi experți în domeniul managementului cultural pentru conducerea ICR. Premisa de la care se pornește este că diplomația culturală este una dintre cele mai eficiente căi de a promova imaginea țării noastre în lume și de a susține comunitățile românești din Diaspora și, implicit, interesele sale de politică externă, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.
Roxana Dumitrache este, în prezent, coordonatoare de programe, expertă în cadrul Direcției Relații Internaționale a Institutului Cultural Român. În perioada septembrie 2021 – iulie 2022 a ocupat funcția de director interimar, coordonator de misiune al Institutului Cultural Român de la Londra, unde a elaborat și coordonat implementarea strategiei culturale a ICR Londra, inițiind și consolidând parteneriate instituționale. Roxana Dumitrache este doctor în Științe politice și absolventă a unui master în Studii europene la London School of Economics and Political Science, Londra. Este publicistă și autoare, câștigătoare a premiului Polirom pentru debut în 2019.
Radu Vancu este profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-șef al revistei Transilvania și al editurii ASTRA Museum din Sibiu, Este și doctor în Filologie. De-a lungul anilor, Radu Vancu a fost președinte PEN România (2019 – 2023), director al Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu Poets in Transylvania (2012 – prezent), membru în Consiliul Național al Cercetării Științifice (2020 – prezent), Membru în Consiliul Director al Grupului pentru Dialog Social (2019 – prezent). Are peste 20 de cărți publicate (poezie, roman, jurnal, eseu, cărți pentru copii, publicistică socială, critică și istorie literară), pentru care a primit premii naționale și internaționale.
„Criteriul competenței trebuie să primeze”
„Institutul Cultural Român are un rol esențial în promovarea culturii și imaginii României în lume. De aceea, este vital ca la conducerea sa să fie numiți oameni competenți, cu experiență profesională solidă, viziune strategică și o înțelegere profundă a valorilor culturale românești. Performanța unei astfel de instituții depinde în mare măsură de calitatea managementului său, iar criteriul competenței trebuie să primeze în fața oricăror considerente politice sau de altă natură și asta este exact ce face USR: pune oameni competenți în funcții importante, doar așa ICR își poate îndeplini misiunea de a reprezenta cu demnitate și eficiență cultura română pe plan internațional”, spune liderul grupului USR din Senat, Sorin Șipoș.
Audierea candidaților în comisiile de specialitate (cea de cultură și cea de politică externă, în ședință comună) va avea loc marți la ora 12:30. După care, Plenul Senatului va vota, tot marți, în ședința de Plen noua conducere a ICR.