VIDEO: Irina Rimes a compus două albume în izolare. Pe primul l-a livrat personal, ca să îşi revadă fanii

  • Irina Rimes a lansat în pandemie albumul „Pastila” pe care l-a livrat chiar ea, de dragul fanilor
  • Artista a compus şi albumul pentru anul viitor, a învăţat limba franceză şi a făcut sport
  • „Pastila” este un album diferit: „A fost o ieşire artistică”, spune Irina
1013 afișări

Irina Rimes s-a întrecut pe ea în această pandemie. Artista n-a stat degeaba, a compus două albume: „Pastila”, albumul lansat de curând, şi „Acasă”, albumul pentru anul viitor despre care te anunţă că ar fi cel mai bun de până acum. Deşi spune că i-a priit acest timp preţios pe care l-a aşteptat de 4 ani, Irina a simţit lipsa concertelor aşa că a decis să îşi livreze personal albumul „Pastila”, pe care ţi-a pregătit 10 piese în colaborări cu artişti renumiţi precum: Nane, Bruja, Amuly sau producătorul Luca Beatz.

„Izolarea în sine mie mi-a prins bine pentru că am reuşit să mă întorc la mine cumva", spune Irina. „Mi-am mutat studioul acasă, care e aici în dreapta mea, un studio mic şi foarte modest dar care şi-a făcut treaba cu albumul <<Pastila>> şi nu numai. În continuare ţin sesiuni acasă. Fac sesiuni acasă şi am învăţat să fac chestii singură, adică să încep cu o mini producţie, să pun o tobă, să pun un pian, să trag o voce, să mi le tai singură, să mi le aranjez în proiect. Cumva, la mine izolarea asta a fost despre dezvoltare."

Pentru Irina, albumul „Pastila” a fost o ieşire artistică: „O chestie pe care voiam să o spun de mult şi mă tot abţineam." Spune că a decis să livreze albumele personal pentru a vedea chipurile oamenilor: „Ca să văd zâmbetele pe faţa lor pentru că nu le-am vazut de mult şi, sincer vă spun, mi-era dor."

„Îmi place că oamenii atunci când vin la mine nu spun niciodată <<Vai, Irina, am visat mereu să te văd>>, ci vin la mine şi îmi spun <<Mulţumesc pentru muzică! Muzica ta m-a ajutat>>”, mărturiseşte artista. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici