O carte pe zi: "Teme şi crizanteme", de Radu Şerban

…ceea ce încearcă poemul haiku înclinat spre meditaţie este tocmai alchimia între temă şi crizantemă.

168 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Teme şi crizanteme", de Radu Şerban

O carte pe zi: "Teme şi crizanteme", de Radu Şerban

Radu Şerban a fost ambasadorul României în Japonia, în perioada martie 2012 - august 2016. (Am prezentat la această rubrică, anul trecut cartea domniei sale despre perioada în care a fost ambasador, "Staţia Tokyo"). Doctor în economie şi diplomat, a publicat peste 20 de cărţi de economie, poezie şi religie. Între cărţile de poezie majoritatea sunt de haiku -uri şi majoritatea au apărut la Editura Ecou transilvan - vreo zece. Inclusiv cea de faţă. Radu Şerban este, de altfel, un extrem de bun cunoscător al genului haiku - în 2015, la o conferinţă la Tokyo prezenta o expunere de 105 pagini, pe tema acestui gen literar.

"La Radu Şerban - scrie Marius Chelaru în prefaţa volumaşului - este vorba despre un anume fel de a privi, în «haină de haiku» universul, lumea interioară şi exterioară, cele două culturi japoneză şi română (poate, prin extensie, în anumite accepţiuni, Occidentală şi Orientală) printr-o oglindă a sinelui, aici în forma unei crizanteme. Lucruri sintetizate de autor astfel: «puţină joacă, puţin duh, căci fără el n-am avea viaţă, puţină relaxare, puţină imaginaţie şi, de ce nu, puţin curaj de a ieşi în lume cu propriile vorbe şi, iată, natura crizantemei stă faţă în faţă cu temele de viaţă ce devin tot mai severe, cu trecerea timpului». De altfel, această «trecere a timpului» am simţit-o «apăsând» în toate creaţiile autorului, pe care le-am citit până acum, într-o formă sau alta. Şi această privire prin «oglinda» crizantemei se deschide cu semnul «începutului», «Din mine mereu/ Alung copilăria/ Pitită în vis», şi se încheie cu: «Fost-am rău şi bun,/ De-a stânga şi de-a dreapta./ Ce voi fi în veci?». Şi, apoi, din loc în loc, e reamintită cititorului curgerea inexorabilă a apei timpului («Sub nuc furişat,/ Timpul pândeşte rodul - / Vieţi descojite.»). Pe de altă parte, toate astea sunt «întărite» şi prin alte mijloace - de pildă, între altele, prezenţa unor cuvinte care subliniază perisabilitatea/ curgerea/ trecerea. Citim adesea despre noapte, despre zile care trec, despre, vise cu/ despre amintiri… un întreg siaj în valul tot mai greu de «rumeguş de timp». Pe de altă parte, nu sunt rare alăturările de poeme, mai mult sau mai puţin apropiate ca aşezare în carte, în care autorul simte ca un om care păşeşte pe ambele maluri ale celor două moduri de a fi/ de a gândi, ale celor două culturi - japoneză şi a noastră; de pildă, la distanţă de câteva poeme, citim: «Spre templul rece,/ Din frunze toamna-şi ţese/ Covorul roşu.», şi «Frunze pripite/ De Sântilie s-au prins/ În hora morţii.»."

Radu Şerban mărturiseşte: "Când fiul meu era în clasa a cincea, la şedinţele cu părinţii mă jucam, desenând cercuri pe hârtie, cu degetul inelar în centru, iar cu pixul în trei degete pe perimetrul cercului, învârtind coala până linia ajungea să închidă rotunjimea. Îmi reuşea tot mai bine, căci şedinţele se lungeau. Apoi divizam cercul în patru, în opt, în şaisprezece, cu linii tot mai drepte. Mi-a rămas de atunci un obicei, când mă destind, desenez cercul împărţit în 16. Ajuns în Japonia, în 2012, am descoperit sigla tronului imperial, o crizantemă cu 16 petale, asemănătoare desenului meu. Cu întreg respectul ce îl port Familiei Imperiale nipone şi simbolurilor sale sacre, vin doar să constat că o anumită providenţă m-a condus să suprapun, în viaţa mea, cele două crizanteme cu 16 petale. De aici până la titlul acestei plachete de haiku e doar un pas, căci între gând şi natură, între spirit şi floare, între simbol şi simbolizat, între semn şi semnificaţie, ceea ce încearcă poemul haiku înclinat spre meditaţie este tocmai alchimia între temă şi crizantemă."

Radu Şerban - "Teme şi crizanteme". Editura Ecou transilvan. 77 pag.

Taguri:
radu şerban,
haiku,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici