O carte pe zi: „America din Cortland”, de Ilie Rad

„Am fost în Statele Unite ale Americii de trei ori: în 2000, 2002 şi 2018. De fiecare dată, impresiile de călătorie au fost puternice, soldându-se cu pagini de jurnal, reflecţii, reportaje, interviuri etc”

212 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „America din Cortland”, de Ilie Rad

O carte pe zi: „America din Cortland”, de Ilie Rad

Născut în 1955, Ilie Rad este doctor în filologie, profesor (din 2003) la Catedra de Jurnalism a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş- Bolyai” din Cluj-Napoca.

A pus bazele Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării din cadrul FSPAC. A publicat multe cărţi de specialitate, dar şi note de călătorie apreciate, pe precedentul (despre călătăria în Chile) l-am prezentat la această rubrică în urmă cu ceva timp.

„Am fost în Statele Unite ale Americii de trei ori: în 2000, 2002 şi 2018. De fiecare dată, impresiile de călătorie au fost puternice, soldându-se cu pagini de jurnal, reflecţii, reportaje, interviuri etc. Rezultatele publicistice ale primelor două călătorii au fost incluse în volumul <<De la Moscova la New York. Note de drum din Federaţia Rusa şi fragmente de jurnal american>>, 2005. Le-am reluat în acest volum (cu excepţia unui text, care nu se mai încadra în peisajul american), la care am adăugat materialele redactate în urma călătoriei din 2018. In felul acesta, cartea are o structura unitară (notele de drum şi interviurile din Federatia Rusa vor fi incluse şi ele într-un volum de sine stătător).

Am adaugat în carte doua interviuri, care nu au fost realizate pe pământ american, ci în Europa, cu prilejul unor conferinţe ale Alianţei Universităţilor pentru Democraţie (AUDEM), creaţie sută la sută americană: cu profesorul John Ryder, întâlnit la Praga, în 1997, respectiv cu Svetlana Broz, nepoata lui Iosip Broz Tito, pe care am cunoscut-o la Sarajevo, în 2013, unde a avut loc conferinţa anuală AUDEM.

La finalul cărţii am adăugat o bogată secţiune ilustrativă, care completează cu imagini color cele scrise în carte.”

Aşadar, un volum de note de călătorie care le continuă pe precedentele şase, despre cătătorii în ţară şi în străinătate. Editura subliniază că volumul de faţă este cel mai impozant dintre toate, ca număr de pagini (465), acesta cuprinzând impresii de călătorie, pagini de jurnal, reflecţii, reportaje, interviuri aferente celor trei călătorii. Ca de obicei, autorul indică, după fiecare text, locul primei apariţii. Textele au fost publicate iniţial în România literară, Tribuna, Apostrof, Pro Saeculum, cele mai multe fiind tipărite, sub formă de seriale, în Adevărul de Cluj sau Flacăra lui Adrian Păunescu (FlAP).

Cartea de faţă este dedicată celor patru profesori americani, care i-au facilitat autorului deplasarea în Statele Unite: John Ryder, Henry Steck, Devereaux Kennedy şi Alexandru Balaş.

De ce America din Cortland (Cortland este un mic orăşel din statul New York, unde a avut loc, în 1906, o crimă, care a stat la baza romanulu O tragedie americană, de Thedore Dreiser)? Pentru explicarea titlului, se pot invoca două mottouri ale cărţii: „New York City este New York City – Cortland este America”, a spus profesorul de filosofie Momcillo Stojkovich, de la Universitatea din Niš, Serbia, iar Romulus Rusan afirma şi el: „«Nouăzeci la sută din europeni confundă Statele Unite cu New York-ul, şi mai exact cu Manhattanul: imagine cu desăvârşire falsă», se plâng americanii şi chiar newyorkezii…”

O mare valoare au în carte interviurile realizate cu profesori sau oameni de cultură: John Ryder, Joseph Brownell, Nina Cassian, Anca Pedvis, Tudor Vlad, Henry Steck, Erik J. Bitterbaum, Alexandru Balaş sau Svetlana Broz, dar şi capitolul dedicat relaţiilor dintre Cortland şi Dreiser ori întâlnirea autorului cu preşedintele american Bill Clinton, schimbul de scrisori făcut cu acesta, reportajele despre marile obiective vizitate: Empire State Building, Worl Trade Center, Statuia Libertăţii, Cascada Niagara, Muzeul Memorial 11 Septembrie 2001, Muzeul de Artă Modernă din New York, Muzeul Figurilor de Ceară din New York, experienţa lansării cărţii sale, De la Moscova la New York, în Aula Universităţii din Cortland.

Cartea urmează a fi tradusă, în curând, în limba engleză.

Ilie Rad – America din Cortland. Editura casa Cărţii de Ştiinţă. 456 pag.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici