O carte pe zi: „Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment 1920-1930” de Florian Illies

Născut în 1971, Florian Illies este un jurnalist, istoirc al artei şi scriitor german. A studiat la Bonn şi Oxford, a lucrat ca editor al secţiunii culturale la câteva dintre cele mai prestigioase ziare germane, a publicat mai multe cărţi cultura europeană. Cea de faşă le întrece, după umila noastră părere, pe toate. O carte în care apare întrega lume culturală, parţială şi politică, a Europei, îndeosebi occidentale, în frământările dintre cele două războaie mondiale ale secolului trecut, totul pornind de la un sentiment extrem de uman – dragostea. Apar scriitori, muzicieni, regizori, dirijori, cântăreţi, actori, dansatori şi chiar şi oameni politici, iar lumea de durută, căutări, frământări, cu ibiri familiale şi extrafamiliale, între femei şi bărbaţi, homosexuali şi lesbiene ete uimitor descrisă pe baza unei documentări aproape exgaustive, scrisori, junrale, relatări din presă. O carte magnifică.

Scriu editorii: „În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiştii şi intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei. Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori şi vedete de cinema, Florian Illies zugrăveşte o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor şi a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfăşurarea lor tumultuoasă: Brecht şi numeroasele femei din viaţa sa, Picasso şi iubitele lui, Sartre şi Simone de Beauvoir, F. Scott Fitzgerald şi Zelda, Henry Miller şi Anaïs Nin, Dalí şi Gala, Marlene Dietrich şi Josef von Sternberg… La Berlin sau la Paris, în Ticino sau pe Riviera, protagoniştii acestei istorii agitate îşi trăiesc poveştile de dragoste cu frenezie, uneori cu disperare, în timp ce norii războiului se adună tot mai ameninţător la orizont după Marea Criză Economică şi venirea la putere a naziştilor în Germania.”

Iată un exemplu:

„Cel târziu în 1937, Vladimir Nabokov şi soţia sa Vera ştiu că este momentul să părăsească Berlinul împreună cu fiul lor, Dmitri. Ucigaşii tatălui lui Vladimir revin în oraş, de data aceasta ca şefi ai „serviciului de încredere” ce are ca misiune supravegherea emigranţilor ruşi şi care, ca să inspire şi mai multă încredere, se află sub supravegherea directă a Gestapoului. Aşa că ei sunt supuşi unei supravegheri chinuitoare nu numai ca evrei, ci şi ca ruşi. Vera îşi presează soţul să caute la Paris oportunităţi de emigrare, dar el nu se poate concentra, fiindcă pe drum s-a îndrăgostit de Irina Guadagnini. Meseria ei pare imaginată de romancierul Vladimir Nabokov, care între timp a ajuns chel de-a binelea: este frizeriţă de câini. Sentimentul de vinovăţie al lui Nabokov faţă de soţia sa, care rezistă în Berlin tremurând de frica Gestapoului şi a „serviciului de încredere”, e atât de puternic, încât după primele nopţi de amor cu frizeriţa de câini s-a ales deja cu un psoriazis pe tot corpul. Încearcă prin scrisori să o atragă pe Vera la Paris, dar ea se opune cât timp el n-a găsit în exil o bază financiară pentru toată familia. Scrisorile dintre ei, care cu ani în urmă răspândeau atâta vrajă, pline de căldură, spirit şi o iubire atât de mişcătoare, capătă o notă discordantă, devin un „duet atonal”, după expresia lui Stacy Schiff. Vladimir face pe niznaiul şi scrie: „Pisicuţa mea, e vremea să te pregăteşti să mi te alături”. Vera a aflat însă de aventura lui, iar el este prea laş ca să o recunoască. De aceea scrisorile în legătură cu locul unde ar urma să se stabilească sînt marcate de neîncredere, de îndoieli, de teamă. Pe 30 martie el îi scrie: „Iubirea mea, ce se întâmplă, asta e a patra zi în care n-am primit scrisori”. Bineînţeles că bănuieşte ce s-a întâmplat. Vera mai are şi misiunea aproape imposibilă de a obţine vizele pentru sine şi pentru micul Dmitri. Ea propune Anglia ca destinaţie a exilului, apoi Belgia. Amână mereu, fiindcă toată Franţa i-a devenit nesuferită din cauza aventurii lui Vladimir cu frizeriţa de câini. Pe 6 aprilie el îi scrie la Berlin: „Ce se întâmplă de fapt? În următoarea scrisoare probabil o să-mi scrii că stai foarte liniştită în Germania, în vreo staţiune bavareză”.

Florian Illies - Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment 1920-1930. Traducere din limba germană de Octavian Nicolae. Editura Polirom. 359 pag.