O carte pe zi: „Monarhul umbrelor” de Javier Cercas

Un roman care prezintă istoria unui tânăr aproape anonim, care, în lupta pentru o cauză injustă, rătăceşte calea şi sfârşeşte de partea nepotrivită a istoriei.

345 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Monarhul umbrelor” de Javier Cercas

O carte pe zi: „Monarhul umbrelor” de Javier Cercas

Javier Cercar, născut în 1962, ziarist, prozator şi profesor universitar spaniol, e obsedat în opera sa de adevărul despre anii Răsboiului Civil spaniol, adevăr care e imposibil de aflat.

În urmă cu mai bine de 15 ani, a scris „Războiul din Salamina” despre care acum spune: Soldaţii din Salamina „e o nuvelă care se încheagă în jurul unui mărunt episod petrecut la sfârşitul Războiului Civil, în care un soldat republican anonim îi salvează viaţa unui poet, ideolog şi căpetenie falangistă.” Unii l-au acuzat că ar fi scris cartea ca să-şi ascundă mizeriile din propria familie.

În urmă cu vreo doi ani am semnalat în această rubrică un roman excepţional, tot la lui Javier Cercas, „Impostorul”. Bazat pe fapte reale, e vorba despre un individ ajuns la 90 de ani, un pretins supravieţuitor al lagărelor de concentrare naziste, demascat în mai 2005, după ce a condus vreme de trei ani o asociaţie a supravieţuitorilor din Spania, a dat zeci de in terviuri şi a primit importante distincţii.

Romanul pe c are îl semnalăm astăzi este despre un foarte tânăr luptător în războiul civil, sfârşind în lupte de partea franchistă. Un personaj apropiat de familia scriitorului. Javier Cercas reia tema Războiului Civil într-un roman mai intim şi mai personal, care investighează trecutul atât de incomod al familiei sale.

„Nicio familie nu se poate dezice de propria moştenire, dincolo de secretele pe care atât învingătorii, cât şi învinşii le ţin sub tăcere – scriu editorii. Acesta este romanul pe care Javier Cercas şi-a dorit dintotdeauna să-l scrie.”

Ce constată Cercas: aproape toată lumea spaniolă a fost la un moment dat franchistă, prin faptă sau omisiune; optzeci de ani mai târziu se dovedeşte virtual imposibil să reconstitui evenimentle cu o oarecare precizie; pare imposibil ca familia lui Javier Cercas să fie scutită de orice responsabilitate în privinţa atrocităţilor comise în zilele Războiului Civil: oamenii erau deziluzionaţi de Falanga, de franchism, dar şi de ideile care duseseră la război; se poate să fii un tânăr nobil şi pur şi să lupţi pentru o cauză greşită.

Cei care sunt interesaţi de subiect vor afla mai multe despre războiul civil spaniol şi despre schiumbările bruşte de perspectivă din acest roman decât dintr-o carte doctă de istoir. Capitolul al patrului, mai ales, este extrem de instructiv.

O fascinanta incursiune a memoriei. - A.S., Le Monde, Des Livres

Javier Cercas – Monarhul umbrelor. Editura RAO. 253 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici