"Orbitor. Aripa stângă" apare în limba germană, la Editura Zsolnay din Viena - Mediafax

"Orbitor. Aripa stângă" apare în limba germană, la Editura Zsolnay din Viena

Volumul "Orbitor. Aripa stângă" de Mircea Cărtărescu va apărea, pe 15 septembrie, în limba germană, la Editura Zsolnay, urmând ca în octombrie scriitorul să-şi promoveze cartea în cadrul unui turneu literar la Viena, Graz, Stuttgart, Berlin, Basel şi Frankfurt.

5 afişări
Imaginea articolului "Orbitor. Aripa stângă" apare în limba germană, la Editura Zsolnay din Viena

"Orbitor. Aripa stângă" apare în limba germană, la Editura Zsolnay din Viena

Apărut în 1996, la Editura Humanitas, romanul "Orbitor. Aripa stângă" este primul din trilogia "Orbitor", un proiect complex, pe care autorul l-a descris ca fiind cartea vieţii lui. Tradus deja în franceză, suedeză, maghiară, italiană, ivrit şi bulgară, volumul I din Orbitor apare acum la Zsolnay, sucursala marii edituri germane Hanser la Viena, sub denumirea "Die Wissenden (Ştiutorii)".

Traducerea în limba germană a volumului "Orbitor. Aripa stângă" va fi promovată ulterior de Mircea Cărtărescu în cadrul unui turneu în Austria şi Germania. "Voi face de fapt un lung turneu de promovare în toata luna octombrie, la Viena, Graz, Stuttgart, Berlin, Basel, Frankfurt", a declarat pentru MEDIAFAX Mircea Cărtărescu.

El spune că şi volumul al doilea din trilogie - "Orbitor. Corpul" - urmează să apară în limba germană. "Am contract şi pentru volumul al II-lea, tot cu Zsolnay Verlag", a explicat scriitorul. "Orbitor.Corpul" a apărut în 2002, la Humanitas, fiind deja tradus în bulgară, franceză şi suedeză.

Traducerea volumului "Orbitor. Aripa stângă" s-a realizat şi cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), în cadrul programului de traduceri a 20 de autori români în limbi de circulaţie internaţională.

Tot cu sprijinul ICR, alte trei volume de Cărtărescu au fost traduse în străinătate: "De ce iubim femeile" a apărut în limba ebraică, la editura Nymrod din Israel, "Nostalgia", la editura Faber-Print din Bulgaria şi "Travesti", la editura Czarne din Polonia.

Mircea Cărtărescu se numără printre cei mai traduşi scriitori români în străinătate, dar el spune că nu ştie şi nici nu-l interesează acest lucru. Totuşi, scriitorul afirmă că este normal ca editurile din străinătate să fie interesate de cărţile sale. "E normal. Editurile lucrează cu scriitori", spune Cărtărescu.

"Deocamdată nu este o chestiune de bani, ci de prestigiu. Câştig încă mult mai bine în ţară decât în străinătate. Dar prestigiul se construieşte afară, căci în ţara lui nimeni nu e profet", mai spune Mircea Cărtărescu.

Considerat de unii cel mai important scriitor român contemporan, Mircea Cărtărescu, născut în 1956, a debutat în 1978, în România literară. Timp de şapte ani, până la vârsta de 30 de ani, a scris poezie lirică, până când a observat că filonul acestei poezii s-a subţiat, iar poeţii mai tineri decât el au început să scrie altfel. A mai scris doar un volum epic în versuri, "Levantul", iar apoi s-a concentrat pe proză.

În ultimii ani, a fost activ şi ca publicist. Scrierile sale - de ficţiune sau nu - din reviste lunare sau din ziare au fost reunite în volume precum "De ce iubim femeile", unul dintre cele mai bine vândute titluri din 2005, şi "Baroane!". Cartea "De ce iubim femeile" a fost tradusă în spaniolă, ebraică, potugheză, maghiară, bulgară, fiind în tipar ediţiile în germană, polonă şi franceză.

Cel mai recent volum al său, "Orbitor. Aripa dreaptă", ultimul al trilogiei, s-a vândut deja în 20.000 de exemplare la mai puţin de o lună de la apariţia în librării. Considerat de mulţi critici literari drept evenimentul editorial al anului 2007, "Orbitor. Aripa dreaptă" a apărut la 11 ani după primul volum al trilogiei, "Aripa stângă", şi la cinci ani după următorul, "Corpul".

Mircea Cărtărescu a mai publicat, printre altele, volumele de poezie optzecistă "Poeme de amor", "Totul" şi "Dragostea" şi volumul de proză "Nostalgia", premiat în 2005 cu Premiul literar "Giuseppe Acerbi" în Italia.

Scriitorul a fost decorat în 2006 de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer, categoria A "Literatura", la propunerea ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.

Autorul a fost premiat de-a lungul timpului de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. De asemenea, cărţile scriitorului au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Medicis (Le meilleur livre etranger) şi Prix Union Latine.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici