Proiect fotojurnalistic inedit al unei fotografe românce, despre crematoriul uman din Varanasi (India) / „Lacrima unui fluture” sau cum vede un european moartea

Crematoriul uman în aer liber din Varanasi, India.

Nu se mai știe de când arde focul aici, nimeni nu are idee.

400 de incinerări de trupuri umane au loc în fiecare zi aici. Cei de aici nu mai simt mirosul pestilențial, dar pentru un nou-venit e ca o lovitură în plex.

Despre Varanasi, scriitorul norvegian Axel Jensen scria că miroase ca un „bar cu grătar”, „unde oamenii sunt îngrămădiți unii peste alții, ca varza putredă pe o grămadă de compost”.

Nu e ușor să fii acolo, dacă ești european.

Moartea, între psihoză și metempsihoză

Și, totuși, o fotografă din România a ajuns la Manikarnika Ghat, în Varanasi, ca să fotografieze moartea și să adune fotografiile într-un volum care se numește „Tears of a Butterfly”, lansat vineri seara la Centrul de Resurse în Fotografie.

Un volum de fotografii alb / negru, un dans armonios între viață și moarte, între psihoză și metempsihoză, pentru că, să nu uităm, ne aflăm pe tărâmul care crede în întoarcerea infinită a sufletului pe pământ.

E greu să surprinzi această filosofie în imagini și, totuși, Ana-Maria Prelipcean reușește să prindă în obiectivul camerei ei o credință de mii de ani.

Lumini ciudate și un suflet care nu pleacă

Cu adevărat fascinantă este viziunea de încadrare a autoarei, care reușește să vorbească fără să folosească niciun cuvânt, întreaga filosofie a reîncarcării.

O lumină ciudată se regăsește în mai toate fotografiile Anei-Maria Prelipcean, o lumina care spune și ea o poveste.

Sufletul nu pleacă niciodată de tot, sufletul se află într-o continuă transformare.

„Decedatul a fost abstractizat cu respect”

Lucrarea „Lacrima unui future” (Tears of a Butterfly) a primit deja recenzii pozitive în presa norvegiană.

„Diversele narațiuni fotografice din perioada așteptării sunt motivul recurrent. Decedatul a fost abstractizat cu respect, în timp ce cei îndoliați – sau ceea ce ar trebui să numim acum procesiunile de incinerare – sunt în centrul atenției. (…)

O formă de fotojurnalism ca proiect fotografic artistic – cu o notă de poezie a momentului pe care o poate viteza lentă a lentilei”, scrie Sverre Følstad în en.nytid.no.