Relatarea schimbării la faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este consemnată în Evangheliile lui Matei 17:1–8, Marcu 9:2–8 şi Luca 9:28–36.Iisus îi ia pe Petru, Iacov şi pe fratele său, Ioan, să urce pe Muntele Tabor.
Odată ajunşi pe munte, Iisus s-a transfigurat înaintea lor – faţa Îi strălucea ca Soarele, hainele lui au devenit albe ca lumina solară sau ca zăpada. Văzându-L în toată slava, apostolii s-au înfricoşat, acoperindu-şi ochii.
Şi atunci, la dreapta şi la stânga Sa, au apărut profeţii Ilie şi Moise. Iisus, în forma Sa glorioasă, a început să vorbească cu ei. Petru îl întreabă pe Isus dacă ucenicii ar trebui să facă trei corturi pentru el şi cei doi profeţi.
Dar, înainte ca Petru să poată termina de vorbit, apare un nor luminos şi un glas din nor strigă: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi”.
Ucenicii erau culcaţi la pământ şi tremurau de frică, dar Iisus se apropie şi îi atinge, spunându-le să nu se teamă. Când ucenicii ridică privirea, nu-i mai văd pe Ilie sau pe Moise, iar Iisus revenise la înfăţişarea sa umană.
Când coborau de pe munte, Iisus le spune celor trei apostoli să nu spună nimănui cele văzute până când „Fiul Omului nu va învia din morţi”. Apostolii se întreabă ce a vrut să spună că Iisus va „învia din morţi”. Pe lângă relatările din evangheliile sinoptice; în cartea Petru 1:16–18 , apostolul Petru se descrie pe sine ca un martor ocular „al măreţiei Sale”. Creştin-ortodocşii sărbătoresc Schimbarea la Faţă în fiecare an, pe 6 august.
Pentru că în ziua a șasea a fost făcut omul, pentru că omul este singura creație a lui Dumnezeu, chemat la îndumnezeire, pentru că omul e singura creație căruia i s-a dat capacitatea de a se îndumnezei.
Schimbarea la Față este o întărire în credință, o chemare la a nu deznădăjdui atunci când apostolii Îl vor vedea răstignit, este, totdată, și promisiunea transfigurării noastre din trup în duh.
Prin acest moment, Hristos vrea să le arate apostolilor că El este cu adevărat Dumnezeu.
Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează despărţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească.
De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea.
În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac.
Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă.
De asemenea, se spune că fetele nu trebuie să se pieptene deoarece nu le mai creşte părul, iar călătoriile trebuie evitate pentru că se spune că vă veţi rătăci.
Dacă vor posti azi, femeile însărcinate vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.
Din această zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.
Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.
Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor, singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret.
Astăzi pe Tabor se înalţă două mănăstiri creştine, una ortodoxă (în partea de nord-est) şi una franciscană (în partea sudică). În mănăstirea de maici greco-ortodoxă de pe Tabor vieţuiesc şi câteva călugăriţe românce.
De actuala biserică ortodoxă de pe Muntele Taborului se leagă numele arhimandritului român din Moldova Irinarh Rosseti, una dintre marile figuri ale monahismului românesc din secolul al XIX-lea.
După ce a întemeiat şi a dezvoltat Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, acesta a plecat la Locurile Sfinte împreună cu ierodiaconul Nectarie Banul, ucenicul său, stabilindu-se în Muntele Tabor, unde a stat 16 ani.
Cuviosul Irinarh începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Muntele Taborului în cinstea Schimbării la Faţă a Domnului, dar nu va reuşi să o termine din cauza faptului că era în vârstă şi bolnav, încheierea acestei construcţii lăsând-o în grija ucenicului său, care se loveşte şi el de lipsa de fonduri.
La un moment dat, neavând cu ce să întreţină sfântul lăcaş, îl închină Patriarhiei Ierusalimului, acesta fiind acum sub administrarea grecilor.