"Şcoala Altfel", între 6 şi 12 aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti va fi deschis spre vizitare în perioada 6 - 12 aprilie, cu prilejul desfăşurării programului "Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!".

127 afișări
Imaginea articolului "Şcoala Altfel", între 6 şi 12 aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României

"Şcoala Altfel", între 6 şi 12 aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Ca în fiecare an, pe parcursul acestei săptămâni speciale, muzeul va primi elevi, care vor participa la vizite cu ghidaj de specialitate şi ateliere de educaţie muzeală cu tematică diversă, precum istoria Antichităţii, numismatică, heraldică, restaurare ceramică, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

De asemenea, va fi organizat atelierul de creaţie "Sărbători Pascale la muzeu", pe 8 şi 10 aprilie, începând cu ora 11.00, când participanţii vor realiza figurine şi decoraţiuni cu tematică pascală şi vor decora ouă din polistiren.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani. Înscrierile se fac cu cel puţin două zile înainte de data în care va avea loc atelierul. Pentru desfăşurarea în condiţii optime a atelierului, numărul de participanţi trebuie să fie cuprins între 10 (minimum) şi 20 (maximum) de persoane. Costul unui bilet de participare este de 15 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici