Televiziunile Antena Group, SCOASE din grila Focus Sat

UPC a anunţat că platforma sa de satelit, Focus Sat, a suspendat temporar transmisia Antena 1, Antena Stars, Euforia, Gsp TV şi Antena 3, începând de joi, din cauza condiţiilor şi costurilor inacceptabile impuse de Antena Group, însă aceasta din urmă spune că solicitarea sa a fost una echilibrată.

8544 afișări
Imaginea articolului Televiziunile Antena Group, SCOASE din grila Focus Sat

Televiziunile Antena Group, SCOASE din grila Focus Sat

Decizia Focus Sat de a scoate temporar din grilă televiziunile Antena 1, Antena Stars, Euforia Lifestyle, Gsp TV şi Antena 3 "vine ca urmare a impunerii, de către Antena Group, a unor condiţii şi costuri inacceptabile, care ar avea repercusiuni directe asupra clienţilor Focus Sat şi pe care compania continuă să le negocieze, în interesul acestora", spune UPC România într-un comunicat, remis joi dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii UPC România au spus că cele cinci televiziuni ale Antena Group au fost scoase de pe platforma Focus Sat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.00. Aceştia au precizat că de această decizie nu vor fi afectaţi şi abonaţii pachetelor de cablu ai UPC România.

Pe de altă parte, potrivit comunicatului UPC, "Focus Sat îşi exprimă regretul că această situaţie poate produce inconvenienţe clienţilor săi". "(...) compania le va oferi acestora 5 canale, fără costuri suplimentare, pentru a compensa absenţa temporară a canalelor Antena Group din grilă. Astfel, începând cu 6 februarie 2014, toţi clienţii Focus Sat se vor putea bucura de posturile Discovery Science, Discovery World, History Channel, National Geographic Wild şi Bollywood TV în pachetul de bază, Familia", se arată în comunicat.

"Considerăm că decizia Antena Group şi modul de abordare a acestei situaţii sunt inacceptabile la adresa utilizatorilor, în contextul în care ni se solicită mărirea de peste 4 ori a costului per abonat. Această majorare de tarif ar genera un impact negativ asupra clienţilor noştri, iar acceptarea unei asemenea creşteri de preţ în numele clienţilor nu a reprezentat o opţiune rezonabilă pentru noi. Vrem să ne asigurăm că toate solicitările Antena Group au în vedere oferirea unor condiţii stabile şi rezonabile, în raport cu valoarea oferită clienţilor şi că promisiunile făcute clienţilor Focus Sat vor fi respectate şi pe viitor. De aceea continuăm să explorăm toate opţiunile, în speranţa găsirii celei mai bune soluţii pentru clienţii noştri", a declarat Cătălin Iţu, Country Director Focus Sat România.

De cealaltă parte, într-un comunicat remis miercuri seară agenţiei MEDIAFAX, Antena Group spune că, în urma negocierilor privind prelungirea contractului de retransmisie a televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia şi Gsp TV cu compania Focus Sat, "părţile nu au căzut de acord în ceea ce priveşte termenii comerciali".

"Ca atare, conform adresei 721/05.02.2014 trimisă de Focus Sat companiei noastre, retransmisia posturilor Antena Group pe această platforma va fi întreruptă începând cu 6 februarie 2014", se spune în comunicatul Antena Group.

Antena Group susţine că oferta adresată de Focus Sat nu reflectă valoarea comercială a televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia şi Gsp TV şi nici cifrele de audienţă înregistrate de acestea. "Sumele de retransmisie negociate reprezintă o solicitare comercială echilibrată, aplicabilă politicii comerciale din piaţa de distribuţie, fiind în conformitate cu contractele existente actualmente pe piaţă", afirmă Antena Group.

Antena Group precizează că "este în continuare deschisă negocierilor cu compania Focus Sat, în vederea găsirii unei soluţii în favoarea publicului telespectator".

Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia şi Gsp TV sunt în lista televiziunilor "must carry", care trebuie distribuite obligatoriu de toţi cabliştii din România. Însă lista "must carry" se aplică, potrivit legislaţiei audiovizualului, doar operatorilor de cablu, nu şi platformelor de satelit (DTH), aşa cum este Focus Sat.

Pe de altă parte, UPC România a transmis, în 27 ianuarie 2014, o adresă Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în care sesiza Consiliul cu privire la "acţiunile abuzive" ale Antena Group, care "condiţionează tehnic şi financiar" retransmisia televiziunilor Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV, încălcând astfel prevederile legislaţiei audiovizualului privind regimul "must carry".

Principiul "must carry" este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni. Totodată, acelaşi principiu le impune şi televiziunilor difuzate în pachetul "must-carry" al cabliştilor să fie libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice şi financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici