Acţiunile europene au închis la minimul ultimelor două săptămâni

Acţiunile companiilor europene au încheiat tranzacţiile de joi la minimul ultimelor două săptămâni, după ce incertitudinile privind o posibilă amânare a summit-ului UE au pus în umbră informaţia că fondul de salvare va putea face achiziţii de obligaţiuni pe piaţa secundară.

63 afișări
Imaginea articolului Acţiunile europene au închis la minimul ultimelor două săptămâni

Acţiunile europene au închis la minimul ultimelor două săptămâni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Optimismul că liderii UE vor anunţa duminică un plan concret de rezolvare a crizei datoriilor suverane din zona euro a fost afectat de o informaţie apărută în poblicaţia germană Die Welt, potrivit căreia guvernul german nu exclude amânarea reuniunii.

"Mai sunt 48 de ore până când liderii europeni ar trebui să facă ceva, iar toate indiciile arată că nu s-a făcut nimic. Va fi un semnal extrem de negativ pentru piaţă, dacă nu vor ajunge la un acord până la sfârşitul săptămânii", a declarat şeful unui fond care administrează active de 80 de miliarde de dolari.

El a spus că dacă reuniunea este amânată, înseamnă că rezolvarea problemelor va dura mult mai mult.

"Retorica va continua, iar oamenii îşi vor da seama că problema nu va fi rezolvată în viitorul apropiat", a arătat managerul de fonduri.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a închis în scădere cu 1,4%.

Cele mai afectate au fost băncile cu expunere mare la ţările periferice din zona euro. Indicele de profil a coborât cu 4%, iar de la începutul anului cu 33%.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 1,21%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,49%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 2,32%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici