AVAS va notifica CE cu privire la preluarea Automobile Craiova de către Ford

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va trimite Comisiei Europene (CE), până la sfârşitul lunii octombrie, notificarea tranzacţiei prin care Ford a preluat 72,4% din capitalul Automobile Craiova, a declarat, luni, preşedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu.

1 afișare
Imaginea articolului AVAS va notifica CE cu privire la preluarea Automobile Craiova de către Ford

AVAS va notifica CE cu privire la preluarea Automobile Craiova de către Ford

"Notificarea va fi trimisă în cursul lunii octombrie. Există trei colective care lucrează în prezent la documentaţia destul de elaborată, inclusiv contractul de privatizare şi tot ce se referă la acordarea ajutoarelor de stat", a afirmat Vlădescu într-o conferinţă de presă.

Comisia de privatizare a impus ca termen limită de transmitere a notificării data de 30 octombrie, a spus Vlădescu.

El a afirmat că finalizarea tranzacţiei va avea loc după aprobarea autorităţilor de la Bruxelles şi după ce vor fi îndeplinite condiţiile de prefinalizare din contractul de privatizare, printre care acordul cu General Motors pentru furnizarea de piese de schimb şi componente pentru autoturismele Daewoo fabricate la Craiova şi avizul Ford în ceea ce priveşte concentrarea economică din partea autorităţilor de concurenţă.

Vlădescu a amintit că Ford va prelua doar uzina auto şi terenul aferent acesteia, urmând ca celelalte active să fie trecute la o nouă societate, care va fi controlată de AVAS şi acţionarii minoritari.

Acţionarii minoritari vor avea opţiunea vânzării pe bursă a titlurilor deţinute la viitoarea firmă.

AVAS va prelua pachetele acţionarilor minoritari ai Automobile Craiova, în schimbul unor titluri la alte societăţi de stat, şi va vinde acţiunile Automobile către Ford la preţul pe acţiune la care producătorul american a încheiat contractul de privatizare.

Vlădescu a spus că nu a fost încă definitivată lista cu societăţile la care acţionarii minoritari vor primi participaţii în schimbul titlurilor Automobile, precizând că aceasta va fi făcută publică la data tranzacţiei propriu-zise.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici