Cum arată planul de redresare elaborat de Comisia Europeană

  • Planul de redresare stabilit de Comisia Europeană se bazează atât pe granturi (sume nerambursabile), cât şi pe împrumuturi.
  • Fondurile colectate vor fi investite în sprijinirea statelor membre şi relansarea economiei.
  • Este vorba despre o sumă de 750 miliarde de euro, dintre care România ar putea primi 33 miliarde de euro.
772 afișări
Imaginea articolului Cum arată planul de redresare elaborat de Comisia Europeană

Cum arată planul de redresare elaborat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a elaborat, pe 27 mai, un plan major de redresare pentru toate statele membre UE.

Instrumentul de redresare, denumit Next Generation EU, este introdus într-un buget UE pe termen lung, puternic, cu posibilitatea de a fi revizuit.

Next Generation EU va colecta fonduri prin ridicarea temporară a plafonului care se aplică resurselor proprii la 2,0 % din venitul naţional brut al UE, astfel Comisia poate să îşi utilizeze ratingul de credit puternic pentru a împrumuta 750 de miliarde de euro de pe pieţele financiare.

Finanţarea va fi direcţionată cu ajutorul programelor UE şi rambursată pe o perioadă lungă de timp în viitoarele bugete UE, nu înainte de 2028 şi nu mai târziu de 2058.

Fondurile colectate vor fi investite în sprijinirea statelor membre pentru investiţii şi reforme, relansarea economiei UE prin stimularea investiţiilor private şi lecţii învăţate în urma crizei.

Pentru cele mai urgente nevoi, Comisia propune modificarea actualului cadru financiar pe anii 2014-2020 pentru a pune la dispoziţie fonduri suplimentare în valoare de 11, 5 miliarde de euro în 2020.

Din totalul de 750 miliarde de euro, România poate primi 33 de miliarde de euro. Cei mai mulţi bani ar putea primi Italia- 153 miliarde de euro, apoi Spania- 149,3 miliarde de euro. În schimb, Luxemburg nu va primi deloc, iar Malta va primi 0,8 miliarde de euro.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici