Cuprul este „noul petrol”. Preţurile ar putea ajunge la 20.000 de dolari pe tonă

Lumea riscă „să rămână fără cupru” pe fondul creşterii deficitelor de ofertă şi cerere, potrivit Bank of America, iar preţurile ar putea atinge 20.000 de dolari pe tonă până în 2025, scrie CNBC.

413 afișări
Imaginea articolului Cuprul este „noul petrol”. Preţurile ar putea ajunge la 20.000 de dolari pe tonă

Lumea riscă „să rămână fără cupru”

Într-o notă, strategul de mărfuri al Bank of America, Michael Widmer, a evidenţiat că stocurile măsurate în tone se află acum la niveluri observate acum 15 ani, ceea ce înseamnă că acoperă în prezent puţin peste trei săptămâni de cerere. Acest lucru se întâmplă pe măsură ce economia globală începe să se deschidă.

„Legat de aceasta, prognozăm deficite ale pieţei cuprului şi scăderi suplimentare ale stocurilor, anul acesta şi următorul”, a spus Widmer.

Widmer a subliniat, de asemenea, că o creştere a volatilităţii care rezultă din scăderea stocurilor nu este lipsită de precedente, printre care nichelul în perioada 2006/7 când preţurile au cresccut cu peste 300%.

Având în vedere mediul fundamental şi stocurile epuizate, cuprul ar putea de dolari pentru prima dată în ultimul deceniu.

După deficitele din 2021 şi 2022, BofA se aşteaptă ca piaţa cuprului să se reechilibreze în 2023 şi 2024..

Odată cu redresarea economică mai largă, cererea de cupru este, de asemenea, stimulată de rolul său vital într-o serie de sectoare industriale în creştere rapidă, cum ar fi bateriile vehiculelor electrice şi semiconductorii.

Preţurile mărfurilor tranzacţionate la bursă au crescut cu 3% în aprilie, ducând la creşterea indicelui global cu 80% din aprilie 2020.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici