Directorul financiar al BCR, Bernd Mittermair, numit să administreze portofoliul de neperformante

Directorul financiar al BCR, Bernd Mittermair, a fost mandatat de Consiliul de Supraveghere să preia conducerea direcţiei Remediere, Restructurare şi Recuperare, pe poziţia sa fiind numită Adriana Jankovicova, în prezent director în Erste Group, care va fi şi vicepreşedinte executiv.

3513 afișări
Imaginea articolului Directorul financiar al BCR, Bernd Mittermair, numit să administreze portofoliul de neperformante

Directorul financiar al BCR, Bernd Mittermair, numit să administreze portofoliul de neperformante

"Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (BCR) a aprobat schimbări în componenţa Comitetului Executiv al băncii, sub rezerva aprobărilor Băncii Naţionale a României", se arată într-un comunicat al băncii.

Astfel, Michael Beitz, până în prezent Vicepreşedinte Executiv cu responsabilităţi generale asupra portofoliului de active neperformante, care va fi înlocuit de Mittermair, va prelua un nou rol important în cadrul Erste Group Holding.

"BCR se bazează pe abilităţile şi expunerea la business a d-lui Mittermair pentru a realiza o îmbunătăţire semnificativă a calităţii activelor", se precizează în comunicat.

Adriana Jankovicova ocupă în prezent funcţia de Head of Group Performance Management la Erste Group, alăturându-se grupului financiar în 2002. În 2006, a preluat atribuţiile de Head of Erste Group Asset & Liabilities Management, iar ulterior a fost desemnată să asigure managementul general al funcţiei de controlling în cadrul Erste Group.

Schimbările la nivelul Comitetului Executiv al băncii trebuie aprobate de banca centrală şi se aşteaptă să intre în vigoare de la 1 martie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici