Florentin Bercu: „Dacă vrem să avem în agricultură rezultate ca în multinaţionale, trebuie să avem oameni plătiţi ca în multinaţionale”

Politica Agricolă Comună (PAC) este o misiune dificil de realizat atât de către fermieri, cât şi de către administraţie, actorii din sector fiind de părere că li se cere mult prea mult cu bani puţini, a susţinut Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), în cadrul conferinţei „Noile ambiţii de mediu ale Europei şi impactul asupra agriculturii româneşti”, organizată de Sierra Quadrant, una dintre cele mai importante companii pe piaţa insolvenţei din România.

353 afișări
Imaginea articolului Florentin Bercu: „Dacă vrem să avem în agricultură rezultate ca în multinaţionale, trebuie să avem oameni plătiţi ca în multinaţionale”

Florentin Bercu: Dacă vrem să avem în agricultură rezultate ca în multinaţionale, trebuie să avem oameni plătiţi ca în multinaţionale

„Dacă vrem să avem în agricultură rezultate ca în multinaţionale, trebuie să avem oameni plătiţi ca în multinaţionale”, a spus Florentin Bercu. Un angajat dintr-o companie agricolă câştiga un salariu lunar mediu net de puţin peste 2.500 de lei în decembrie 2020, potrivit datelor de la INS. În aceeaşi lună, salariul mediu net pe economie a ajuns la 3.620 de lei.
 
Afirmaţia a fost făcută în contextul în care agricultura românească se confruntă cu o penurie de forţă de muncă, cu îmbătrânirea populaţiei rurale şi cu deficit de informaţii în ceea ce priveşte politicile europene de susţinere. Reprezentanţii unor companii de recrutare din industria de profil spun că ar fi vorba de un deficit de 10-15%.  
 
Mihail Dumitru, director general adjunct al Directoratului General Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) din cadrul Comisiei Europene, prezent la acelaşi eveniment, a menţionat că există un potenţial imens pe care îl oferă tehnologia „blockchain” în agricultură, ca o soluţie la reducerea deficitului de personal. Iar Marius Micu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a precizat că România trebuie să înţeleagă necesitatea susţinerii formelor asociative în agricultură. Pe de altă parte, Nicu Vasile, preşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), crede că este greu să mişti lucrurile în România, din cauza birocraţiei excesive.
 
Printre temele abordate, a mai fost şi deficitul comercial cu produse agroalimentare, o problemă structurală a economiei româneşti, care se acutizează, potrivit fermierilor sau reprezentanţilor asociaţiilor de fermieri. „Doar în prima jumătate a anului, primii zece mari importatori de produse agroalimentare din România au adus pe piaţă marfă de aproximativ un miliard de euro.”
 
Nicu Vasile a mai spus în cadrul evenimentului că preţul produselor agroalimentare ar putea creşte cu 15-20% în preajma sărbătorilor de iarnă, din cauza impactului facturilor la energie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici