Franks: Boardul FMI va aproba eliberarea următoarei tranşe după îndeplinirea precondiţiilor stabilite

Boardul FMI va aproba eliberarea următoarei tranşe de 914 milioane euro din acordul stand-by după ce autorităţile române vor îndeplini precondiţiile stabilite, printre care şi plata a 2 miliarde lei în contul arieratelor statului, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare.

29 afișări
Imaginea articolului Franks: Boardul FMI va aproba eliberarea următoarei tranşe după îndeplinirea precondiţiilor stabilite

Franks: Boardul FMI va aproba eliberarea următoarei tranşe după îndeplinirea precondiţiilor stabilite (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"La nivel de experţi am costatat că performanţele la finele lunii iunie sunt bune iar programele sunt adecvate atingerii ţintelor majore din program. Odată ce autorităţile române vor realiza precondiţiile boardul FMI se va reuni şi se va aproba eliberarea tranşei de 914 milioane euro (...) Evaluarea noastră arată că toate criteriile au fost îndeplinite, cu excepţia arieratelor, ţintă care a fost ratată şi până acum. (…) Din nefericire soldul arieratelor nu s-a micşorat. Ca acţiune ce trebuie îndeplinită înainte ca reviziuirea acordului să fie aprobată de Board, Guvernul trebuie să plătească 1,9 - 2 miliarde de lei din arierate", a spus Franks.

El a arătat că va putea cere o nouă derogare pentru România în privinţa arieratelor doar dacă se vor vedea eforturi "serioase" pentru rezolvarea acestei probleme.

"Cheia pentru o creştere economică sustenabilă în viitor în România este implementarea reformelor structurale pentru a se asigura un sistem public mai eficient şi pentru majorarea investiţiilor şi productivităţii", a continuat Franks.

Oficialul FMI a menţionat că reforma din sectorul de pensii şi implementarea legislaţiei privind salarizarea unică, care trebuie să fie adoptate de Parlament în luna septembrie, sunt "critice".

"Reformele pieţei muncii prevăzute până la finele anului 2010, precum şi angajamentul politic larg pentru furnizarea unui mediu stabil şi lupta contra corupţiei vor fi cruciale pentru ca economia României să-şi atingă potenţialul", a conchis şeful misiunii FMI de evaluare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici