Gică Popescu a cumpărat o franciză în domeniul agenţiilor imobiliare

Fostul internaţional român Gică Popescu a cumpărat o franciză în domeniul agenţiilor imobiliare a reţelei Century 21, înfiinţată în Statele Unite ale Americii, care va fi a cinsprezecea unitate a companiei pe piaţa românească.

64 afișări
Imaginea articolului Gică Popescu a cumpărat o franciză în domeniul agenţiilor imobiliare

Gică Popescu a cumpărat o franciză în domeniul agenţiilor imobiliare (Imagine: Mediafax Foto)

"Am încheiat chiar ieri (n.r.- miercuri) contractul de franciză pentru a cinsprezecea agenţie imobiliară din România, care va fi manageriată de Gică Popescu", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Thomas Lundin, preşedintele Century 21 România.

Firma deţine master-franciza pentru România a reţelei de agenţii imobiliare în regim de franciză Century 21 fondată în Statele Unite ale Americii.

Taxa de intrare în franciză este de 70.000 de lei (circa 21.000 de euro), iar primele 21 de contracte vor beneficia de un discount şi vor plăti doar 15.000 de euro.

Gică Popescu este implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare atât în Bucureşti, cât şi în afara Capitalei.

Century 21 Real Estate, unul dintre cei mai mari francizori din domeniul imobiliar din lume, a intrat pe piaţa românească în urmă cu un an, în baza unui contract de acordare a francizei master, iar în prezent operează 14 agenţii independente, câte patru în Bucureşti şi în judeţul Prahova, şi câte una în Braşov, Cluj, Timiş şi Constanţa.

Planurile companiei vizează deschiderea până în 2012 a câte o agenţie la fiecare 50.000 de locuitori, concentrându-se pe oraşele mari. Până la sfârşitul anului 2008, compania va semna încă cinci contracte de francizare, oferind drepturile de utilizare a brandului Century 21 unor agenţii din Iaşi, Bacău, Oradea, Craiova şi Galaţi.

"Asta înseamnă 140 de agenţii până în 2012. În acelaşi timp, dorim să reconfirmăm ţinta noastră de afaceri stabilită pentru perioada următoare, aceea de a obţine o cotă de piaţă de 10% pe piaţa imobiliară din Bucureşti, până la sfârşitul anului 2009", a spus Gabriel Alexandru, vicepreşedintele Century 21 România.

El a apreciat că reţeua Century 21 negociază deja contracte de exclusivitate pentru mai multe proiecte imobiliare importante, la concurenţă cu principalii actori de pe piaţă Colliers şi CB Richard Ellis Eurisko.

"Vom lua o parte din cota de piaţă a acestor două companii pentru că avem avantajul că suntem o reţea naţională. Century 21 activează în special pe segmentul rezidenţial, dar în România ne vom adresa şi altor pieţe, precum cea industrială, a investiţiilor şi cea de dezvoltare, atâta timp cât acestea vor oferi oportunităţi de business", a spus Alexandru.

Reţeaua Century 21 cuprinde peste 8.000 de agenţii imobiliare, deţinute şi administrate independent, în 58 de ţări. Century 21 Real Estate este o filială a companiei americane Realogy Corporation.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici