Grâul, porumbul şi rapiţa, preţuri mai mari pe bursă, după decizia de luni a Rusiei

Grâul, porumbul şi rapiţa, produse agricole esenţiale, au înregistrat creşteri ale preţurilor pe bursă, ca efect al deciziei Rusiei de a renunţa la acordul privind exportul cerealelor din Ucraina, scrie Ziarul Financiar.

199 afișări
Imaginea articolului Grâul, porumbul şi rapiţa, preţuri mai mari pe bursă, după decizia de luni a Rusiei

Grâul, porumbul şi rapiţa, preţuri mai mari pe bursă, după decizia de luni a Rusiei

Pe bursa paneuropeană Euronext de la Paris, preţul grâului a crescut cu 1,51% faţă de vineri şi a ajuns la 235,25 euro/tonă în jurul orei 15.30, cu livrare în septembrie, dar rămâne cu 17% mai mic decât acum un an. Porumbul s-a tranzacţionat, la aceeaşi oră, la 237,5 euro/tonă, înregistrând o creştere de 4,25 euro/tonă faţă de vineri, dar cu 15% mai mic decât acum un an. În ceea ce priveşte rapiţa, preţul a crescut cu 6,75 euro/tonă, ajungând la 472,25 euro/tonă, dar se situează cu 26% mai jos comparativ cu acum un an.

Rusia a anunţat luni că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, conform Reuters, după ce anterior Moscova a invocat nerespectarea termenilor săi din acordul anterior. Mai precis, au afirmat că exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti au întâmpinat obstacole, deşi nu erau supuse direct sancţiunilor occidentale.

Astfel, decizia Rusiei de a pune capăt acordului de export de cereale cu Ucraina a adus incertitudine cu privire la aprovizionarea globală cu alimente şi preţurile cerealelor au crescut.

Închiderea coridorului va lovi cumpărători cheie precum China, Spania şi Egipt, scrie Bloomberg.

Pe de altă parte, Putin a declarat într-un apel telefonic către preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa că obiectivul principal al acordului, şi anume furnizarea de cereale către ţările nevoiaşe, inclusiv pe continentul african, nu a fost implementat, potrivit BBC.

Exporturile ucrainene pe mare din porturile ţării la Marea Neagră au fost iniţial blocate de navele de război ruseşti în urma invaziei din februarie 2022. Acum, după ce Putin a refuzat prelungirea pactului, exporturile de cereale ale Ucrainei o să fie, din nou, îngreunate.

De altfel, iniţial, acordul era menit să fie prelungit cu 120 de zile, dar în martie şi mai 2023 Rusia a fost de acord cu prelungiri de doar 60 de zile. Până acum, peste 30 de milioane de tone de cereale şi alte alimente au părăsit Ucraina în cadrul acordului care a oferit un coridor sigur peste Marea Neagră, mai scrie BBC. Sursa menţionată a mai spus că potrivit datelor ONU 47% din cerealele Ucrainei au mers către „ţări cu venituri mari”, inclusiv Spania şi Italia, 26% către „ţări cu venituri medii superioare”, precum Turcia şi China, iar 27% către „ţări cu venituri mici şi medii-inferioare”, precum Egipt şi Sudan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
grâu,
bursă,
rusia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici