Guvernul va finaliza negocierile cu FMI în câteva zile

Guvernul va finaliza negocierile cu FMI în câteva zile, scrisoarea de intenţie urmând să fie elaborată până la sfârşitul săptămânii, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu.

21 afișări
Imaginea articolului Guvernul va finaliza negocierile cu FMI în câteva zile

Guvernul va finaliza negocierile cu FMI în câteva zile (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Cred că problemele legate de modul de eficientizare a companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor şi Ministerului Economiei vor fi o bună componentă a acestei scrisori", a declarat Tănăsescu, după o discuţie între delegaţia fondului şi conducerea Ministerului Transporturilor.

Legat de eficientizarea companiilor monitorizate de fond, Tănăsescu a spus că nu este vorba "doar de restructurări de personal", ci de un tip de management prin care companiile să aibă o activitate mai bună.

"Nu va fi un proces de o zi, de o săptămână sau o lună, ci un proces care se va derula pe ani de zile. În funcţie de componenta programului de eficientizare pe care companiile o vor prezenta se vor stabili ţinte foarte bine determinate, care să fie duse la îndeplinire pe parcursul programului", a adăugat reprezentantul României la FMI.

El a mai spus că programul economic "aparţine Guvernului, nu FMI", însă beneficiază de asistenţă atât din partea Fondului cât şi a Comisiei Europene.

O misiune FMI - CE se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi sunt negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia la 8 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici