H&M a lansat magazinul online în România

H&M România, care deţine o reţea de 38 de magazine, a lansat joi şi magazinul online, a anunţat compania.

4951 afișări
Imaginea articolului H&M a lansat magazinul online în România

H&M a lansat magazinul online în România

"Este un pas important în ceea ce priveşte dezvoltarea ofertelor noastre şi extinderea prezenţei H&M România pe mai multe canale de vânzare. Pe lângă cele 38 de magazine, clienţii H&M din România beneficiază acum, o dată cu lansarea magazinului online, de o experienţă de cumpărături completă, atât prin extinderea cu un nou canal de vânzăre, cât şi prin completarea şi îmbogăţirea gamei de produse oferite", a declarat Ralf Wein, Country Manager H&M România.

Magazinul cuprinde colecţiile pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii, decoraţiunile interioare şi cosmeticele.

Vânzările retailerului au crescut cu 55% în primul trimestru al anului fiscal 2015, la 384 de milioane de coroane suedeze (41,2 milioane de euro) de la 248 de milioane de coroane (26,6 milioane de euro) în acelaşi interval al anului trecut.

În lei, H&M România a raportat o creştere de 45% a veniturilor din vânzări în perioada decembrie 2014-februarie 2015, se arată într-un raport publicat marţi de companie.

Grupul H&M a fost fondat în Suedia în 1947 şi este listat la NASDAQ OMX Stockholm. La sfârşitul lunii februarie, H&M avea 3.551 magazine pe circa 50 de pieţe, inclusiv unităţi deschise în sistem de franciză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici