„În viitor, dorim să jucăm un rol important pe piaţa mondială a gazelor”, a declarat ministrul Nematzadeh, în interviul pentru cotidianul Handelsblatt. „Nu dorim să facem concurenţă Rusiei”, a adăugat el, menţionând că Teheranul „ştie că necesităţile Europei în privinţa gazelor sunt din ce în ce mai importante”, iar Iranul doreşte să participe în acest sens.
„Iranul poate fi un partner fiabil, sigur şi pe termen lung al Europei”, a mai afirmat ministrul iranian. El a asigurat că Teheranul „are rezerve energetice şi planurile pentru o astfel de cooperare”.
De asemenea, ministrul Nematzadeh i-a îndemnat pe constructorii germani de automobile să revină în Iran, pentru a-şi instala capacităţile de producţie.
Citeşte şi: Barroso îndeamnă la un răspuns colectiv al UE faţă de ameninţările Rusiei privind livrările de gaze
Citeşte şi: Republica Moldova mizează pe ajutorul UE, în principal al României, în cazul în care Rusia va opri gazele