Isărescu: Seceta şi percepţia asupra deprecierii leului, riscuri pentru inflaţie

Creşterea preţurilor la produsele alimentare şi percepţia asupra deprecerii leului reprezintă riscuri pentru obiectivul BNR privind inflaţia, care ar putea depăşi nivelul atins în luna august, a declarat, într-un interviu acordat Reuters, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

1 afișare
Imaginea articolului Isărescu: Seceta şi percepţia asupra deprecierii leului, riscuri pentru inflaţie

Isărescu: Seceta şi percepţia asupra deprecierii leului, riscuri pentru inflaţie

Preţurile de consum al populaţiei au crescut în luna august cu 0,86%, faţă de 0,29% în luna precedentă, în principal pe fondul scumpirilor înregistrate la alimente, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a urcat la 4,96%, în creştere cu un punct procentual comparativ cu nivelul consemnat la sfârşitul lunii iulie.

"Există două riscuri majore pentru ţinta indicelui preţurilor de consum, iar amândouă au avut o evoluţie nesatisfăcătoare şi au format o combinaţie defavorabilă în luna august", a declarat Isărescu, pentru Reuters, prezent la o conferinţă de afaceri din oraşul ungar Debrecen.

Primul dintre factorii vizaţi este reprezentat de "efectele întârziate ale secetei, în special asupra preţurilor la alimente, mai ales la pâine, iar al doilea se referă la percepţia asupra deprecierii monedei naţionale, deşi rata de schimb revine la nivelul de la începutul anului".

Cu toate acestea, Isărescu speră că BNR îşi va îndeplini obiectivul pentru inflaţie de 3-5% pentru decembrie 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici