Kosarom investeşte 15 milioane de euro în modernizarea unui complex de porci din Roman

Publicat: 08 06. 2011, 12:01
Actualizat: 08 06. 2012, 05:30

„Circa 30% din bani provin din surse proprii, iar restul din credite bancare. În afară de această investiţie avem de gând ca în următorii doi-trei ani să investim şi în zona de industrializare a cărnii de pasăre”, a spus Apostol, la un seminar, adăugând că în ultimii cinci ani grupul a derulat investiţii de peste 40 milioane euro.

El a adăugat că producţia de carne de porc a grupului este suspendată în prezent până la redeschiderea complexului de la Roman. Grupul produce 6.500 de tone de carne pe an şi 25-30 tone de mezeluri pe zi.

Potrivit lui Apostol, dacă acum grupul exportă 7% din producţie, în următorii trei-patru ani ţinteşte un volum al exporturilor de 50%. „Ne concentrăm pe exporturi, din cauza scăderii consumului în România”, a afirmat Apostol.

Proprietarul Kosarom a mai arătat că grupul a avut anul trecut o cifră de afaceri de 45 milioane euro, cu cinci milioane de euro mai puţin decât în 2009, iar pentru acest an estimează un nivel similar anului trecut.

Kosarom a fost privatizată în anul 1992 şi este specializată în producerea de carne şi preparate din carne.

Printre principalii competitori de pe piaţa internă a mezelurilor ai Kosarom se numără Cris-Tim, Caroli, Campofrio, Aldis, Angst şi H&E Reinert.