Leul se menţine pe depreciere

Moneda naţională se află la a patra şedinţă consecutivă în care se depreciază, Banca Naţională a României (BNR) publicând, joi, o rată de referinţă de 4,2197 lei/euro, în creştere cu 4,61 bani faţă de nivelul din ziua anterioară, de 4,1736 lei/euro.

13 afișări
Imaginea articolului Leul se menţine pe depreciere

Leul se menţine pe depreciere (Imagine: Mediafax Foto)

Leul s-a depreciat în fiecare din cele patru şedinţe din această săptămână, iar cursul a urcat cu puţin peste zece bani, faţă de nivelul de 4,1189 lei/euro înregistrat la finele săprămânii trecute. Astfel, leul s-a depreciat cu 2,4% în această săptămână.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, iar banca centrală a calculat o rată de referinţă de 3,2084 lei/dolar, în urcare cu 5,92 bani faţă de miercuri, când dolarul a fost cotat la 3,1492 lei.

Primele transferuri s-au realizat la 4,1980 - 4,2000 lei/euro, în urcare faţă de nivelul de 4,1900 - 4,1930 lei/euro consemnat la finele şedinţei de miercuri.

Ulterior, cursul a crescut la 4,2200 - 4,2230 lei/euro, iar la 10:20 s-a întors uşor, la 4,2150 - 4,2190 lei/euro.

La jumătatea zilei, băncile cotau euro la 4,2225 - 4,2270 lei/euro, nivelul maxim al cotaţiilor înregistrat în prima parte a zilei fiind de 4,2250 lei/euro.

Dealerii pun deprecierea leului şi pe seama sentimentului negativ din regiune, care contribuie la tendinţa descendentă.

BNR a anunţat, miercuri, o rată de referinţă de 4,1736 lei/euro, în creştere cu 3,57 bani faţă de nivelul din ziua anterioară. Pentru dolaerul american, banca centrală a anunţat, miercuri, o rată de referinţă de 3,1492 lei/dolar, în urcare cu 3,83 bani faţă de rata de marţi.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele cu scadenţa la o zi au scăzut, joi, de la nivelul de 10,01 - 10,51% din ziua anterioară, la 9,33 - 9,83%, iar cele pentru plasamentele la o săptămână s-au diminuat de la 10,24 - 10,74% la 9,93 - 10,48%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici