Metro vrea să tripleze în cinci ani numărul de magazine în franciză LaDoiPaşi, la aproximativ 1.500

Retailerul Metro vrea să crească în următorii 3-5 ani de trei ori numărul de magazine operate în franciză LaDoiPaşi, care se situează în prezent la aproximativ 500 de unităţi, a declarat, miercuri, directorul general al Metro România, Gilles Roudy.

1728 afișări
Imaginea articolului Metro vrea să tripleze în cinci ani numărul de magazine în franciză LaDoiPaşi, la aproximativ 1.500

Metro vrea să tripleze în cinci ani numărul de magazine în franciză LaDoiPaşi, la aproximativ 1.500

Retailerul Metro vrea să crească de trei ori, într-un termen de până la cinci ani, numărul de magazine operate în franciză LaDoiPaşi, care se situează în prezent la aproximativ 500 de unităţi, a declarat, miercuri, directorul general al Metro România, Gilles Roudy.

"Nu suntem foarte prezenţi în Bucureşti, astfel că în următoarele luni vom deschide 3-4 magazine. Ne vom concentra (cu extinderea LaDoiPaşi, n.r.) pe principalele oraşe ale ţării, dar şi pe zona rurală", a spus directorul general al Metro România într-o conferinţă de presă, la deschiderea conferinţei Metro Expo, dedicată clienţilor profesionişti.

Sortimentaţía va fi diferită în funcţie de locaţia magazinelor, a precizat el.

"Soluţia pentru Bucureşti nu va fi aceeaşi în termeni de sortimentaţie a produselor cu cea din mediul rural", a declarat Roudy.

Programul LaDoiPaşi va fi relansat în acest an şi va acoperi toate aspectele de business, inclusiv branding, gama de produse, pregătirea angajaţilor, echipamentele şi preţurile. Compania a introdus noul concept în magazinul LaDoiPaşi din Ştefan cel Mare, în decembrie 2014, iar acum este pregătită pentru implementarea la scară largă, a spus Roudy.

"Relansarea va fi urmată de un puternic program de dezvoltare, atât în zona urbană, cât şi în rural, cu scopul de a face Metro Cash&Carry România unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de retail pe segmentul magazinelor de proximitate. Ambiţia noastră este foarte clară - să creştem de trei ori numărul de magazine în cinci ani", a declarat şeful Metro România.

De asemenea, Metro vizează în următorii 3-5 ani şi o dublare a numărului de producători locali parteneri în programul "De-ale noastre", dar şi o creştere de trei ori a volumului vânzărilor actuale.

Metro a oferit anul trecut suport unui număr de peste 100 de fermieri parteneri în cadrul acestui program, în care sunt comercializate 40 de tipuri de fructe şi legume.

Retailerul vrea să obţină şi sprijinul autorităţilor pentru dezvoltarea programului de parteneriat cu producătorii locali.

"Voi avea în timpul Metro Expo şi discuţii cu unele autorităţi pentru a vedea împreună cum putem dezvolta acest tip de colaborare cu producătorii locali", a spus şeful Metro România.

Metro Cash&Carry România operează în România o reţea de 31 de magazine şi a avut anul trecut vânzări uşor peste 900 de milioane de euro.

Potrivit unui raport al grupului german Metro, vânzările Metro Cash&Carry România au scăzut cu 7% în anul fiscal 2013/2014, respectiv octombrie 2013 - septembrie 2014, la 909 milioane euro, perioadă în care şi-a redus numărul angajaţilor cu circa 400, la 4.931 persoane. În perioada octombrie 2012 - septembrie 2013, Metro Cash & Carry România a avut vânzări de 977 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici