Moody's: Venitul pe cap de locuitor ar putea ajunge în România la nivel occidental în 40-45 de ani

Venitul pe cap de locuitor ar putea ajunge, în România şi Bulgaria, la nivel occidental în decurs de 40-45 de ani, iar în alte state din Europa Centrală şi de Est în 30-40 de ani, în loc de 15-20 de ani cum se anticipa înainte de criza economică, potrivit Moody’s.

261 afișări
Imaginea articolului Moody's: Venitul pe cap de locuitor ar putea ajunge în România la nivel occidental în 40-45 de ani

Moody's: Venitul pe cap de locuitor ar putea ajunge în România la nivel occidental în 40-45 de ani (Imagine: Marius Vasilică/Mediafax Foto)

Unul dintre rezultatele crizei este că procesul de convergenţă al statelor din regiune, în privinţa venitului pe cap de locuitor, va fi mai lent, astfel încât, în multe dintre acestea, va dura mai mult decât s-a anticipat, potrivit unui analist al agenţiei de evaluare financiară.

"Unii analişti estimau (anterior crizei, n.r.) că această convergenţă va dura 15-20 de ani. Acum, credem că în unele ţări ar putea fi nevoie de 30-40 de ani, iar în altele chiar mai mult", a declarat Kenneth Orchard, analist la Moody's care răspunde de Polonia, zona baltică şi cea a balcanilor.

El a precizat că în Polonia convergenţa ar putea dura 30 de ani, iar în Bulgaria şi România poate ajunge la 40-45 de ani.

Pe de altă parte, analiştii Moody's, prezenţi la un summit privind investiţiile în Europa Centrală, organizat de Reuters, consideră că sunt şanse reduse de îmbunătăţire a ratingurilor statelor din nregiune, în următorii câţiva ani, având în vedere amplificarea deficitelor bugetare şi înrăutăţirea perspectivelor de dezvoltare.

Totuşi, sprijinul din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional a contribuit la atenuarea declinului economic, în urma crizei financiare, a arătat Dietmar Hornung, vicepreşedinte al Moody's.

Atât Hornung cât şi Orchard consideră că economiile şi pieţele din regiune sunt încă fragile iar guvernele trebuie să rezolve problemele legate de bugete, înainte ca agenţia să poată revizui în sens pozitiv perspectivele ratingurilor suverane.

Moody's a apreciat într-un raport privind Ungaria, publicat marţi, că perspectiva ratingului acestui stat ar putea fi revizuită la stabilă, dacă echilibrarea bugetului va continua.

Hornung, care răspunde de evaluarea unor economii precum cea a Cehiei, Ungariei şi Slovaciei, a spus că nu vor avea loc modificări iminente ale perspectivelor ratingurilor în aceste ţări.

Orchard a avertizat totodată că apropierea alegerilor, spre exemplu cele prezidenţiale din Polonia, în 2010, va exercita presiuni de majorare a cheltuielilor bugetare, dar nu va avea în mod necesar un impact asupra ratingurilor.

Moody's a revizuit în scădere ratingurile din regiune, dar selectiv, în condiţiile în care impactul crizei financiare asupra economiilor a fost diferit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici