Navă de croazieră de peste 1 miliard de euro. Franţa a primit comanda de lux de la o companie americană

Franţa a primit o comandă de peste 1 miliard de euro pentru construcţia unei nave de lux pentru croaziere comandată de compania americană Royal Caribbean International (RCI), la şantierul naval STX din Saint-Nazaire, primul astfel de contract primit în ultimii doi ani.

1431 afișări
Imaginea articolului Navă de croazieră de peste 1 miliard de euro. Franţa a primit comanda de lux de la o companie americană

Navă de croazieră de peste 1 miliard de euro. Franţa a primit comanda de lux de la o companie americană (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Contractul include o opţiune pentru o a doua navă şi reprezintă o insulă de optimism într-un ocean de pesimism, după creşterea şomajului pentru a 19 lună consecutiv şi revizuirea în scădere a datelor privind creşterea economiei franceze în trimestrul al treilea de la 0,2% la 0,1%.

Contractul cu RCI, al doilea mare operator de croaziere la nivel mondial, a fost salutat de guvernul socialist, obişnuit mai mult cu problemele dificile ale PSA Peugeot Citroen, Arcelor Mittal şi Alcatel Lucent.

Premierul Jean-Marc Ayrault, fost parlamentar al regiunii Saint-Nazaire, a declarat vineri că această comandă este o gură de oxigen şi un motiv de speranţă pentru industria franceză, recunoscând că a fost implicat personal în negocieri.

"Acest contract de peste 1 miliard de euro reprezintă peste 10 milioane de ore de muncă, repartizate pe parcursul a trei ani, pentru şantierul naval şi subcontractori", au arătat ministrul Economiei Pierre Moscovici şi cel al Comerţului Exterior, Nicole Bricq.

Nava va fi livrată la jumătatea anului 2016. Contractul prevede şi construcţia unei a doua nave, care să fie livrată în primăvara lui 2018, au adăugat cei doi.

Moscovici a promis la jumătatea acestei luni "salvarea şantierului naval", unde au fost construite nave celebre, precum Queen Mary 2 (2002).

Nava de croazieră va avea 361 de metri lungime, 47 de metri lăţime, o capacitate de 6.360 de pasageri şi 2.100 de membri ai echipajului.

Şantierul naval din Saint-Nazaire are 2.100 de angajaţi şi circa 4.000 de subcontractori, iar în ultimele şase luni a fost afectat de lipsa comenzilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici