Petrom a scumpit benzina şi motorina

Petrom a scumpit, miercuri, benzina şi motorina comercializată în staţiile proprii cu 0,07 lei/litru, respectiv 0,06 lei, creştere prin care preţurile au trecut de 4 lei/litru.

67 afișări
Imaginea articolului Petrom a scumpit benzina şi motorina

Petrom a scumpit benzina şi motorina (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, un litru de benzină Eco Premium va costa 4,06 lei, iar pentru Premium 95 şi Top Premium consumatorii vor plăti 4,03 lei, respectiv 4,36 lei.

Sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 vor putea fi cumpărate începând de miercuri cu 4,13 lei, respectiv 4,76 lei/litru.

La motorină, Petrom a efectuat o majorare cu 0,06 lei/litru, astfel Top Euro Diesel va costa 4,42 lei, OMV Sprint Diesel 4,47 lei, Euro Diesel 4,34 lei şi OMV Premium Diesel 4,75 lei.

Ultima scumpire a benzinei şi motorinei la Petrom a avut loc la 12 mai.

În perioada 12 mai-18 iunie, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a făcut mai multe declaraţii prin care arăta că Petrom nu ar trebui să majoreze preţurile.

Mai mult, Vosganian a afirmat, duminică, că Petrom nu a mai scumpit carburanţii după ce el a criticat compania că are preţuri prea mari, deşi în aceeaşi perioadă barilul de petrol s-a scumpit cu 20 de dolari.

Rompetrol şi Lukoil au redus în ultima lună preţurile carburanţilor, în timp ce Petrom, care la începutul lunii mai a scumpit semnificativ combustibilii, nu a mai operat nicio modificare, menţinându-le la nivelul stabilit la 12 mai.

La începutul lunii mai, Petrom a majorat, în două rânduri, cu 0,12 lei/litru preţurile carburanţilor, o creştere importantă pe piaţa românească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici