Ponta i-a transmis secretarului general adjunct OECD că România vrea să fie membru cu drept deplin

România vrea să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), autorităţile de la Bucureşti considerând că acest obiectiv este realizabil, i-a transmis premierul Victor Ponta secretarului general adjunct OECD, William Danvers, aflat la Bucureşti.

286 afișări
Imaginea articolului Ponta i-a transmis secretarului general adjunct OECD că România vrea să fie membru cu drept deplin

Ponta i-a transmis secretarului general adjunct OECD că România vrea să fie membru cu drept deplin (Imagine: Octav Gaea/Arhiva Mediafax Foto)

"Există această voinţă, există această dorinţă şi cred că există şi această putinţă. Nu ştiu cum o să traducă în limba engleză acest cuvânt care, pentru noi, este foarte sugestiv", a spus Ponta în discursul susţinut cu ocazia lansării unui proiect privind analiza impactului reglementărilor în vigoare asupra mediului concurenţial în sectoare cheie ale economiei româneşti", derulat în parteneriat de către Guvern, OECD şi Consiliul Concurenţei.

El a mai afirmat că mediul de afaceri, Consiliul Concurenţei, Camera de Comerţ şi Industrie a România au un rol foarte important în a atrage atenţia Parlamentului atunci când apare pericolul recreării unui monopol sau al scăderii transparenţei şi competitivităţii.

"Consolidarea instituţiilor democratice este un lucru pe care, în ciuda eforturilor unor oameni politici, le-am reuşit totuşi, şi cred că sunt câştigate pe termen mediu şi lung", a spus Ponta.

Ponta a adăugat că, marţi, a fost la Sfânta Parascheva (sluja religioasă de la Iaşi - n.r.) şi s-a ocupat de "cele sfinte", adăugând însă că acestea durează "o zi", în schimb efortul pentru creştere economică, competiţie, transparenţă şi reformare a instituţiilor este unul constant.

"Vorbeam cu secretarul general adjunct, domnul Denvers, că ieri ne-am ocupat de cele sfinte, la Sfânta Parascheva, dar cele sfinte durează o zi şi celelate de zi cu zi, şi anume competiţia, capacitatea noastră de dezvoltare economică, de reformare a instituţiilor publice şi de creşterea transparenţei, categoric reprezintă un efort care trebuie făcut în mod constant. Din acest punct de vedere, eforturile pe care România le-a făcut în ultima perioadă, de a îndeplini standarde înalte, în primul rând de competitivitate, de transparenţă, de funcţionalitate a instituţiilor publice şi a legislaţiei, standarde pe care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică le-a stabilit în mod clar, toate aceste eforturi sunt, de fapt, în interesul României, în interesul dezvoltării noastre ca societate şi în interesul fundaţiei pe care încercăm să o creăm pentru o dezvoltare sustenabilă în anii viitori", a spus Ponta.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, care depinde însă de mai mulţi factori, printre care existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici