- Home
- Economic
- SLATINA, (22.09.2012, 14:44)
- Andreea Unturica , Georgiana Stanescu ,
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Ponta: Mi-aş fi dorit ca şi la Oltchim să fi avut un mare investitor din Rusia
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Slatina, unde vizitează o fabrică deţinută de o companie rusă, că şi-ar fi dorit ca şi la Oltchim Râmnicu Vâlvea să fi investit tot o firmă rusească.
790 afişări

Ponta: Mi-aş fi dorit ca şi la Oltchim să fi avut un mare investitor din Rusia (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
Premierul Victor Ponta se află, împreună cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Mihai Voicu, la Slatina, la aniversarea a zece ani de când societatea TMK Artrom, producătoare de ţevi din oţel, a fost preluată de compania rusească TMK.
La Slatina se află, alături de oficialităţi locale, şi ambasadorul Federaţiei Ruse în România.
Victor Ponta a declarat că se bucură de investiţiile pe care compania rusă le-a făcut în Slatina şi în România şi le-a adresat ambasadorului Federaţiei Ruse în România, dar şi preşedinţilor companiei ruseşti îndemnul de a continua investiţiile în ţara noastră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O femeie din Cluj, vaccinată cu Pfizer, a murit în secția de Terapie Intensivă. Explicațiile medicilor
-
Coronavirus în România 16 aprilie LIVE UPDATE. 3.264 de cazuri noi de COVID-19 şi 137 de decese în ultimele 24 de ore. Scade şi presiunea asupra ATI
-
Voiculescu, ex-ministrul Sănătăţii, reclamă diferenţe „fundamentale” între raportare şi datele reale privind decesele COVID şi îi cere lui Cîţu, ministru interimar, să clarifice
-
Ion Cristoiu: După ce s-au curcănit pe Facebook la Florin Cîţu, miniştrii USR PLUS s-au dus la şedinţa de guvern ca nişte oiţe pe trotinete
Totodată, Victor Ponta a declarat că şi-ar fi dorit ca tot o companie rusă să fi fost cea care să fi investit şi la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni a fost câştigată de către omul de afaceri Dan Diaconescu.

"O spun aici într-un moment destul de special. Mi-aş fi dorit, domnule ambasador, ca şi la Olchim să fi avut un mare investitor din Rusia. Nu s-a putut de data aceasta, mă gândesc în primul rând, aşa cum mă gândesc şi aici, la Slatina, la siguranţa locurilor de muncă, pentru cei de acolo, şi la semnalul pozitiv pentru economia României, care are nevoie de semnale pozitive, şi mai puţin de spectacole mediatice care nu ţin nici de foame, nici de frig, şi nici nu ne-ajută să mergem mai departe. Ne dorim, la fel ca şi dumneavoastră, trei lucruri de la TMK Artrom: salarii pentru angajaţi, profit pentru dumneavoastră şi taxe la bugetul statului", a declarat premierul.
La ora transmiterii ştirii, premierul Victor Ponta vizitează fabrica TMK Artrom, producătoare de ţevi din oţel.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe