Preţul benzinei, la niveluri record din Europa până în California

Preţul benzinei atinge niveluri record din Europa până în California, cu impact asupra companiilor şi consumatorilor, din cauza creşterii cotaţiei petrolului provocată de conflictul din Libia, transmite Bloomberg.

181 afișări
Imaginea articolului Preţul benzinei, la niveluri record din Europa până în California

Preţul benzinei, la niveluri record din Europa până în California (Imagine: Shutterstock)

Britanicii reduc numărul călătoriilor, al vizitelor la cinematograf şi al drumurilor la cumpărături, în condiţiile în care preţul benzinei a depăşit joi 130,68 pence pe litru, potrivit Automobile Association (AA), cea mai mare organizaţie de profil din Marea Britanie.

Preţurile au atins niveluri record şi în Olanda şi Italia.

În Statele Unite, preţul mediu al benzinei este de 3,81 dolari pe galon (1 galon-3,78 litri), aproape de un maxim al ultimilor doi ani, potrivit site-ului American Automobile Association (AAA).

Creşterea cotaţiei petrolului până la 119 dolari pe baril a dus la creşterea preţurilor carburanţilor şi a pus în pericol redresarea economică.

Impactul asupra preţurilor de consum ar putea determina Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze în aprilie dobânda de politică monetară.

"Majorarea preţurilor carburanţilor are un efect negativ deoarece accelerează inflaţia şi încetineşte creşterea economică", a delcarat Philip Shaw, economist şef la compania Investec Securities în Londra.

Preţul mare al carburanţilor creşte costurile retailelor precum Tesco în Marea Britanie şi Wal-Mart în SUA şi amplifică temerile privind scăderea cheltuielilor de consum.

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a urcat cu 23% în acest an, din cauza revoltei din Libia.

În 2008, creşterea preţului ţiţeiului la 147 dolari pe baril a amplificat recesiunea, după criza financiară mondială.

Contractele la termen pentru petrolul Brent,au fost tranzacţionate vineri la circa 116,2 dolari pe baril. În 24 februarie, petrolul Brent a atins un maxim al ultimilor doi ani, de 119,79 dolari pe baril.

Preţul petrolului de referinţă la bursa americană a atins 103,03 dolari pe baril, aproape de un maxim de 103,41 dolari pe baril, din 24 februarie.

Şeful Rezervei Federale (Fed) americane, Ben Bernanke, a sugerat, spre deosebire de preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, că majorarea dobânzii cheie în SUA este improbabilă în viitorul apropiat, întrucât redresarea economică nu este ferm instalată.

Trichet a spus în schimb că BCE va fi "extrem de vigilentă" în privinţa inflaţiei şi că este posibilă creşterea dobânzii în aprilie, de la minimul record de 1%.

În Italia, preţul benzinei a atins 1,544 euro litrul iar cel al motorinei 1,438 euro litrul.

În Olanda, preţul benzinei a urcat la nivelul record de 1,697 euro pe litru, comparativ cu 1,692 euro pe litru în iunie 2008.

Preţul mediu al benzinei în Germania era joi de 1,55 euro pe litru, aproape de recordul de 1,58 euro pe litru atins în 2008.

În California, şoferii plătesc peste patru dolari pe galon în cazul benzinei premium, potrivit AAA.

"Dacă mergi la ţară în Marea Britanie, oamenii cer în genunchi scăderea preţurilor. Ecourile anului 2008 sunt foarte puternice. Tot ceea ce sperăm este ca redresarea economică să fie suficient de puternică pentru a permite creşterea salariilor, astfel încât costurile să fie absorbite", a declarat Luke Bosdet, purtător de cuvânt al asociaţiei AA.

Până atunci, cei cu venituri scăzute sunt nevoiţi să îşi lase maşinile în garaj, a adăugat el.

Preţul petrolului se apropie de nivelul la care va începe să afecteze economia mondială, a avertizat Adam Sieminski, analist şef în domeniul energiei la Deutsche Bank.

În opinia sa, creşterea preţului petrolului la 150 dolari pe baril ar reduce avansul economiei globale cu 2,5 puncte, ceea ce ar readuce-o în recesiune, probabilitatea ca acest nivel să fie atins fiind de 10%-15%.

În România, preţul benzinei se apropie de şase lei pe litru, iar în Bulgaria preţurile combustibililor au ajuns la cele mai ridicate niveluri din istorie, de 2,35-2,4 leva (1,2 euro) în cazul benzinei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici