Procesul de privatizare al Avioane Craiova SA va continua

Procesul de privatizare al Avioane Craiova SA va continua, etapele parcurse şi documentele întocmite păstrându-şi valabilitatea, a anunţat, joi, Biroul de presă al Ministerului Economiei, instituţie care a devenit acţionarul majoritar fabricii.

32 afișări
Imaginea articolului Procesul de privatizare al Avioane Craiova SA va continua

Procesul de privatizare al Avioane Craiova SA va continua

Procesul de privatizare va continua, deşi, începând cu ianuarie 2009, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), instituţia care a iniţiat procedurile de vânzare a pachetului majoritar, nu mai este proprietarul întreprinderii.

Liderul de sindicat de la Avioane Craiova, Victor Peţa, a afirmat recent că situaţia societăţilor aflate în portofoliul AVAS este confuză, întrucât ordonanţa prin care ele treceau de la Ministerul Economiei la autoritate a fost respinsă de către Parlament.

Biroul de presă al Ministerului Economiei a anunţat că etapele parcurse şi documentele întocmite de AVAS îşi "păstrează valabilitatea".

"În ceea ce priveşte privatizarea SC Avioane Craiova SA, se are în vedere continuarea procedurilor de privatizare demarate de AVAS, în vederea finalizării procesului de privatizare a acestui operator economic, etapele parcurse şi documentele întocmite păstrându-şi valabilitatea", a anunţat Biroul de presă al Ministerului Economiei.

Peţa consideră că este "normal şi corect" ca procesul de privatizare să fie continuat de către noul acţionar majoritar.

"În ordonanţa privind reorganizarea, în 2006, a AVAS prin absorbţia Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) era un articol în care se specifica faptul că « procedurile de privatizare aflate în desfăşurare la data comasării vor fi respectate de către AVAS, cu respectarea tuturor etapelor parcurse». Aşa trebuia procedat şi acum, chiar dacă se schimbă acţionarul", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX liderul de sindicat de la Avioane Craiova, Victor Peţa.

La sfârşitul lunii decembrie 2008, Camera Deputaţilor a aprobat Legea 308 de respingere a Ordonanţei de Urgenţă nr. 101/2006, privind reorganizarea AVAS prin comasarea prin absorbţie cu OPSPI, publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 31 decembrie 2008. În urma absorbţiei OPSPI de către AVAS, s-au trecut în administrarea autorităţii o serie de 41 de societăţi comerciale în care statul român este acţionar majoritar, între ele aflându-se şi Avioane Craiova.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1720 din 30 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.8 din 6 ianuarie 2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, OPSPI a fost deja prinsă între unităţile care funcţionează în subordinea ME.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a anunţat, în 9 decembrie 2008, cu o zi înainte de termenul-limită pentru privatizarea Avioane Craiova, că a decis pentru a doua oară amânarea datei până la care pot fi depuse ofertele, investitorii interesaţi fiind aşteptaţi să depună documentele până pe 30 ianuarie 2009, la ora 10:00.

Caietul de sarcini a fost cumpărat până în prezent de compania germană AEROTEC Engineering, Alenia Aeronautica - Italia şi subsidiara din România a firmei americane EPS Inc. Tinton Falls.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici