Programul "Rabla" continuă. Casarea ar putea începe în jur de 20 martie

Programul "Rabla" va continua în 2011, la fel ca anul trecut, casarea maşinilor urmând să înceapă în jurul datei de 20 martie dacă bugetul Fondului de Mediu şi ghidul vor fi adoptate săptămâna viitoare, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely..

63 afișări
Imaginea articolului Programul "Rabla" continuă. Casarea ar putea începe în jur de 20 martie

Programul "Rabla" continuă. Casarea ar putea începe în jur de 20 martie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Laszlo Borbely a precizat că în România mai sunt peste 200.000 de maşini mai vechi de zece ani, care ar trebui casate, iar Ministerul Mediului a decis să continue programul "Rabla" în acelaşi mod ca în 2010, întrucât rezultatele au fost foarte bune.

Pe de altă parte, el a arătat că programul nu poate demara până când nu va fi adoptat bugetul Fondului de Mediu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să se întâmple în cursul săptămânii vitoare. "Săptămâna viitoare sper să avem bugetul Fondului de Mediu. Până atunci nu putem merge mai departe. Până la sfârşitul săptămânii viitoare sperăm să avem în Monitor şi bugetul şi ghidul", a declarat ministrul.

El a explicat că în cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial va fi anunţată sesiunea de validare pentru cei aproximativ 200 de colectori şi 100 de producători de autoturisme, apoi timp de zece zile se vor putea depune dosarele, care vor fi validate în zece zile, într-un interval asemănător urmând să fie semnate contractele.

"Cred că în jur de 18 - 20 martie va putea începe casarea maşinilor. Nu e o întârziere", a adăugat Laszlo Borbely.

Demnitarul a spus că în ghidul de anul acesta au fost operate mici modificări care să asigure un control mai strict al casărilor, el adăugând că speră ca numărul acestora să crească.

Potrivit ministrului Mediului, cele mai multe maşini casate în cursul anului trecut aveau o vechime între 15 şi 20 de ani. În 2010 au fost achiziţionate, prin programul "Rabla", 63.000 de maşini noi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici