Rata anuală a inflaţiei a coborât în iunie la 10,3%, ritm mai temperat decât în lunile anterioare

Rata anuală a inflaţiei a coborât în iunie la 10,3%, de la 10,6% în luna mai, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 17,8%, mărfurile nealimentare cu 4,8%, iar serviciile cu 11,5%, arată datele INS publicate joi.

106 afișări
Imaginea articolului Rata anuală a inflaţiei a coborât în iunie la 10,3%, ritm mai temperat decât în lunile anterioare

Rata anuală a inflaţiei a coborât în iunie la 10,3%, ritm mai temperat decât în lunile anterioare

Faţă de mai 2023, preţurile de consum au crescut în iunie cu 0,4%.

Inflaţia a coborât constant în ultimele luni, de la maximul de 16,8% în noiembrie 2022. În luna ianuarie 2023, inflaţia era de 15,1%, dar a urcat în februarie la 15,5%, pentru a coborî în martie la 14,5% şi 11,2% în aprilie.

Ţinta Băncii Naţionale a României este de maxim 3,5%. Săptămâna trecută, la ultima şedinţă de politică monetară, Banca centrală anticipa o inflaţie de 7,1% la final de 2023.

De la începutul anului (iunie 2023 comparativ cu decembrie 2022), rata inflaţiei este 4,2%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum a fost în luna iunie 2023 comparativ cu luna mai 2023 de 0,47% , iar rata anuală a inflaţiei comparativ cu luna iunie 2022 este 9,3%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) determinată pe baza IAPC este 12,5%.

Dintre alimente, cele mai mari creşteri de preţ au fost remarcate în iunie la zahăr (55%), cartofi (32%), unt (30%), ouă (29%), margarină (27%), brânză (25%).

În cazul mărfurilor nealimentare, pe primul loc a fost costul energiei termice (24%), urmat de detergenţi (18%) şi cosmetice (16%). Gazele sunt mai scumpe cu 8,5%, iar energia electrică cu aproape 4%.

În schimb, combustibilii s-au ieftin cu 10% faţă de iunie 2022, iar medicamentele cu 5%.

La capitolul servicii, cele mai mari scumpiri au fost la bilete de avion, cu 37%, şi transportul CFR, cu 21%, la fel ca serviciile de apă, canal, salubritate, scrie Ziarul Financiar.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
rata inflaţiei,
ins,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici