Retailerul belgian Delhaize vinde cele 39 de magazine pe care le deţine în Bosnia-Herţegovina

Grupul belgian de retail Delhaize, prezent şi în România, a semnat un acord cu Tropic Group privind vânzarea celor 39 de magazine pe care le deţine în Bosnia-Herţegovina.

100 afișări
Imaginea articolului Retailerul belgian Delhaize vinde cele 39 de magazine pe care le deţine în Bosnia-Herţegovina

Retailerul belgian Delhaize vinde cele 39 de magazine pe care le deţine în Bosnia-Herţegovina (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Tropic Group este o organizaţie înfiinţată de investitorul local Bojan Risovic.

Tranzacţia, estimată să se încheie în trimestrul al treilea, reprezintă ieşirea Delhaize de pe această piaţă.

Operaţiunile din Bosnia-Herţegovina fac parte din afacerile Delta Maxi preluate de Delhaize în 2011. Grupul belgian a anunţat în martie că iese de pe piaţa din Bulgaria, în timp ce anul trecut a vândut magazinele Delta Maxi din Albania şi Muntenegru.

În urma acestor tranzacţii, Delhaize rămâne cu formatul Delta Maxi doar pe piaţa din Serbia, unde rezultatele de anul trecut s-au situat sub aşteptări, potrivit portalului Planet Retail.

În România reţeaua numără 302 unităţi sub mărcile Mega Image (170), Shop&Go (131), AB COOL FOOD (1).

Potrivit celor mai recente declaraţii ale oficialilor Delhaize, Mega Image va continua extinderea în Bucureşti, unde va construi şi un nou centru de distribuţie care să sprijine aceste planuri.

Grupul are la nivel global operaţiuni în nouă ţări, cu o reţea de 3.534 magazine la sfârşitul anului trecut. Delhaize a raportat profit net de 179 milioane euro anul trecut, la venituri de 21,1 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici