SCANDAL de proporţii la unul dintre ce mai importanţi producători, prezent şi în România. Ce au descoperit autorităţile pe rafturile din supermarketuri
Gigantul francez Lactalis, care a devenit liderul pieţei locale de lactate după achiziţia Albalact, se află în centrul unui scandal de proporţii în Franţa, după ce a fost acuzat că nu a retras rapid de pe piaţă laptele praf descoperit că era contaminat cu salmonella, potrivit publicaţiei franceze Les Echos.
În scandal s-a implicat şi statul francez, care se apără spunând că autorităţile au derulat controale pentru a se asigura de calitatea laptelui venit de la Lactalis.
Între timp, fabrica Lactalis din Franţa rămâne închisă până când se va face complet lumină în acest caz, iar viitorul companiei este incert în acest context.
„Acest caz este unul serios şi a dus la o conduită inacceptabilă, care trebuie pedepsită”, a spus Bruno Le Maire, ministrul Finanţelor din Franţa, citat de Financial Times.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a dat asigurări că „vor fi aplicate sancţiuni” dacă se va dovedi că Lactalis a derulat activităţi inacceptabile.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
Citeşte şi: Când va fi gata linia de metroul spre aeroportul Otopeni? Magistrala 6, un proiect estimat la 1,3 miliarde de euro, zace de şase ani pe hârtie
Citeşte şi: Hidroelectrica, obligată să stopeze proiectul de pe Defileul Jiului, caută soluţii de siguranţă
Citeşte şi: Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Grupul Messer preia compania Buse Gaz
Citeşte şi: Inflaţia din 2017, la cel mai ridicat nivel după cea din 2013. Topul scumpirilor de anul trecut