Scandal între Spania şi Argentina: Preşedintele Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, controlat de compania spaniolă Repsol

Preşedintele argentinian Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, preluând participaţia majoritară deţinută de grupul spaniol Repsol, după dispute între administraţie şi companie privind scăderea producţiei şi programul de investiţii.

1253 afișări
Imaginea articolului Scandal între Spania şi Argentina: Preşedintele Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, controlat de compania spaniolă Repsol

Scandal între Spania şi Argentina: Preşedintele Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, controlat de compania spaniolă Repsol (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul general al YPF a fost înlocuit cu ministrul Planificării, Julio De Vido, iar administraţia prezidenţială va trimite Congresului un proiect de lege privind naţionalizarea unei participaţii de 51% la companie, transmite Bloomberg.

Fernandez controlează majoritatea în legislativ.

Acţiunile Repsol s-au prăbuşit marţi dimineaţa la Madrid cu până la 9%, cea mai puternică scădere din ultimii trei ani.

Guvernul spaniol a anunţat marţi că va lua "măsuri decizive" împotriva Argentinei în următoarele zile.

"Guvernul spaniol pregăteşte măsuri care vor fi anunţate în următoarele zile. Acestea vor fi clare şi decisive", a spus ministrul spaniol al Industriei, Jose Manuel Soria.

Repsol deţine 57,4% din acţiunile YPF, participaţie evaluată la finele anului trecut la 4,1 miliarde euro, a anunţat grupul spaniol într-un comunicat transmis bursei.

Divizia argentiniană a generat anul trecut 21% din profitul Repsol şi a reprezentat destinaţia a 34% din bugetul de investiţii al grupului.

Repsol a adăugat că are de recuperat 1,54 miliarde euro de la Grupo Petersen, al doilea acţionar al YPF după mărimea participaţiei.

Compania spaniolă a calificat decizia administraţiei argentiniene drept "vădit ilegală" şi a anunţat că va lua toate măsurile legale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici