Prima pagină » Economic » TAROM cumpără două avioane Boeing 737 MAX 8

TAROM cumpără două avioane Boeing 737 MAX 8

Compania TAROM anunţă semnarea contractului de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8, care vor fi livrate în perioada decembrie 2025 - ianuarie 2026.
TAROM cumpără două avioane Boeing 737 MAX 8
Cosmin Pirv
03 iul. 2024, 09:51, Economic

Compania TAROM a anunţat miercuri semnarea contractului de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd.

Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.

Noile aeronave vor avea o capacitate de 189 de locuri.

„Colaborarea cu CDB Aviation susţine planurile noastre pentru modernizarea flotei TAROM, iar cele două aeronave Boeing 737 MAX 8 ne vor ajuta să creştem eficienţa operaţională şi să oferim pasagerilor noştri o experienţă de zbor superioară. Apreciem expertiza şi sprijinul partenerului nostru pentru această investiţie, o parte importantă a planului de dezvoltare, în care modernizarea flotei este un element cheie pentru îmbunătăţirea performanţei comerciale şi a perspectivei de creştere. Aşteptăm cu nerăbdare să le introducem în programul nostru de zbor”, a declarat Costin Iordache, director general al TAROM.

Conform unui comunicat al companiei, achiziţia de aeronave noi este o măsură care face parte din planul de redresare a TAROM şi a fost o condiţie de bază pentru aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană.