Un şofer de la Bolt care a câştigat 70,000 euro la Superbet investeşte în Hidroelectrica

2035 afișări
Imaginea articolului Un şofer de la Bolt care a câştigat 70,000 euro la Superbet investeşte în Hidroelectrica

Hidroelectrica, Facebook

Listarea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a atras atenţia oamenilor de rând care, în mod normal, nu „joacă” la bursă, şi asta în condiţiile în care astăzi dobânzile oferite de bănci pentru depozitele în lei (6-7%) nu acoperă inflaţia care, deşi în scădere, e în continuare la un nivel record, de 10,6% în mai 2023. 

Spre comparaţie, la depozitele în euro, cele mai bune dobânzi bancare din piaţă variază între 2,5 şi 3,5%, fiind astfel de 3-4 ori mai mici decât inflaţia.

„Vorbiţi de Hidroelectrica?”, mă întreabă şoferul de Bolt când aude o discuţie despre acronimul pe care compania îl foloseşte la listarea la BVB (H2O)

„Am investit şi eu 10.000. Da, de euro, din cei 70.000 de euro câştigaţi facil la Superbet (cel mai mare operator de pariuri sportive din România – n.red.). De fap, întâi a jucat soţia, şi apoi şi eu. Am jucat uşor, sume mici, dar acum gata. Am avut noroc şi am decis ca o parte din bani să meargă la Hidroelectrica”, a adăugat el exact la finalul cursei şi când deja acceptase o alta (fapt ce nu mi-a oferit ocazia de a dezbate mai pe larg subiectul).

Şoferul de Bolt de astăzi este doar unul dintre micii investitori care şi-au îndreptat atenţia către cel mai mare IPO de până acum de la Bucureşti.

Mai multe detalii pe  ZF 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici