Un stat european interzice folosirea cardurilor de credit pentru jocurile de noroc

Din 14 aprilie, britanicii nu vor mai putea să-şi folosească cardurile de credit pentru a participa la jocuri de noroc. Noul regulament pentru de supraveghere a industriei este menit să prevină acumularea de datorii din partea jucătorilor, transmite Reuters.

1368 afișări
Imaginea articolului Un stat european interzice folosirea cardurilor de credit pentru jocurile de noroc

Un stat european interzice folosirea cardurilor de credit pentru jocurile de noroc

Comisia britanică pentru jocuri de noroc a spus marţi că interzicerea cardurilor de credit pentru jocurile de noroc se va aplica pentru toate serviciile şi produsele din domeniu, atât cele online, cât şi cele offline. Singura excepţie se aplică pentru biletele de loterie.

Cercetările comisiei clasifică 22% din pariorii online care folosesc carduri de credit drept "jucători "problemă".

Noul regulament vine de asemenea după o analiză a industriei lansată în luna noiembrie ce a avut ca scop stabilirea unei căi de modificare a legislaţiei aplicabile casino-urilor online.

"Jocurile de noroc finanţate prin carduri de credit pot duce la prejudicii financiare semnificative. Interdicţia pe care am anunţat-o astăzi ar trebui să reducă la un minimum riscurile la adresa consumatorilor care apar din participarea la jocuri de noroc cu bani pe care aceştia nu îi au", a declarat Neil McArthur, directorul comisiei pentru jocuri de noroc.

Companiile britanice din industrie se confruntă cu o ofensivă a autorităţilor britanice asupra aparatelor electronice de joc, aşa-numitele păcănele, pe care criticii le-au catalogat ca fiind "cocaina" jocurilor de noroc.

Din populaţia adultă a Marii Britanii de 24 milioane de persoane, circa 10,5 milioane participă la jocuri de noroc online, potrivit cercetărilor comisiei. Din aceştia, 800.000 folosesc carduri de credit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici