Agenţia de presă MEDIAFAX a publicat miercuri seara un document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) – ministrul delegat pentru Buget, care cuprinde mai multe propuneri de ordin fiscal, printre care renunţarea la cotă unică de 16%, începând din 2016 şi introducerea cotei progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%.
De asemenea, documentul include propunerea de creştere a impozitelor locale pe proprietate cu câte 25% în 2015 şi 2016.
Iniţial, Darius Vâlcov a afirmat că Ministerul Finanţelor Publice nu recunoaşte existenţa acestui document, insistând că ceea ce a prezentat MEDIAFAX nu a fost elaborat în cadrul instituţiei.
Întrebat dacă este dispus să demisioneze din funcţie în cazul în care se demonstrează că documentul prezentat de MEDIAFAX a fost elaborat, scris şi printat în Ministerul Finanţelor Publice şi distribuit în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget, Vâlcov a afirmat că nu poate răspunde pentru toţi angajaţii din instituţie.
În acest context, Darius Vâlcov a precizat că Ministerul Finanţelor Publice, prin cei doi miniştri, făcând referire la el şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, nu-şi asumă acel document.
Vâlcov a mai răspuns că nu ştie ce alte măsuri ar mai putea lua în calitate de ministru delegat pentru Buget, în afară de a face o dezminţire publică, chiar dacă este convins că acel document nu a fost elaborat de Ministerul Finanţelor.
Pe de altă parte, Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, a transmis un comunicat prin care afirmă că nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare, iar în instituţie, autoritatea în ceea ce priveşte stabilirea politicii fiscale, nu s-a fãcut niciodată un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare.
Citeşte şi: EXCLUSIV MEDIAFAX – Cota progresivă ar putea creşte din 2016 în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%. Impozitele pe case şi terenuri cresc cu câte 25% în 2015 şi 2016 – REACŢIA ministrului Finanţelor
Citeşte şi: EXCLUSIV MEDIAFAX: Ministerul Finanţelor analizează introducerea impozitului pe cifra de afaceri şi reducerea celui pe dividend la 5%
Citeşte şi: EXCLUSIV MEDIAFAX: Propunere MFP de amnistie fiscală: Impozit de 5-9% pe banii nedeclaraţi care vor fi depuşi la bănci