Vlădescu: Nu avem în buget bani pentru Nuclearelectrica, prefer un parteneriat public-privat

Bugetul pe 2010 nu cuprinde bani pentru finanţarea proiectelor Nuclearelectrica, o soluţie pentru finanţarea lucrărilor la următoarele reactoare fiind un parteneriat public-privat, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

22 afișări
Imaginea articolului Vlădescu: Nu avem în buget bani pentru Nuclearelectrica, prefer un parteneriat public-privat

Vlădescu: Nu avem în buget bani pentru Nuclearelectrica, prefer un parteneriat public-privat (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

El a precizat ulterior că nu s-a discutat încă sub ce formă va fi finanţată Nuclearelectrica, dar că opţiunea personală o reprezintă un parteneriat.

"Nu s-a prevăzut în buget şi nici nu sunt bani. Soluţia ar fi un parteneriat public-privat", a explicat Vlădescu, prezent la Viena la seminarul Euromoney.

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, programată să înceapă în acest an, va fi derulată de EnergoNuclear, firma mixtă formată din Nuclearelectrica în asociere cu Enel (Italia), Electrabel (GDF Suez), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania) şi ArcelorMittal România.

Valoarea estimată a proiectului este de patru miliarde euro, la care Nuclearelectrica va contribui cu 2,04 miliarde euro din fonduri proprii, împrumuturi garantate, sume rezultate din listarea la Bursă, cu o producţie de 245 tone apă grea şi cu active în natură, potrivit hotărârii de Guvern pentru înfiinţarea EnergoNuclear.

În ceea ce priveşte privatizările, ministrul Finanţelor a arătat că există anumite intenţii, dar acest proces nu poate fi o prioritate a Guvernului din cauza condiţiilor actuale de pe pieţele internaţionale.

La rândul său, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a precizat că printre condiţionalităţi există solicitarea de reformare a companiilor de stat, dar fără o recomandare expresă privind vânzarea acestora către privat.

"Noi am cerut restructurarea companiilor de stat. Privatizarea reprezintă una dintre metode", a adăugat Franks.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici