Volkswagen reduce producţia la fabrica din Rusia cu 30.000 de maşini

Volkswagen intenţioneză să reducă producţia de maşini la fabrica sa din Kaluga, în vestul Rusiei, la 120.000 de unităţi în acest an, de la 150.000 de unităţi programate iniţial, potrivit revistei germane Automobilwoche.

343 afișări
Imaginea articolului Volkswagen reduce producţia la fabrica din Rusia cu 30.000 de maşini

Volkswagen reduce producţia la fabrica din Rusia cu 30.000 de maşini (Imaine: Mediafax Foto/AFP)

Măsura vine pe fondul deprecierii rublei şi a scăderii salariului real din Rusia.

Contactat de Reuters, grupul german a refuzat să comenteze cifrele citate de Automobilwoche, dar a declarat că Volkswagen va întrerupe producţia din Kaluga pentru 10 zile, începând de luni, 8 septembrie.

Volkswagen produce la uzina din Rusia modelele Polo, Tiguan, Skoda Octavia şi Skoda Fabia.

Constructorul german a raportat o scădere cu 14% a vânzărilor pe piaţa rusească în primele şapte luni ale anului, la 286,200 unităţi, în timp ce vânzările Opel au coborât cu 17%, iar cele ale Chevrolet cu 23%.

"Situaţia din Rusia este îngrijorătoare. Piaţa s-a contractat semnificativ în ultimele luni, iar criza din Ucraina sporeşte incertitudinea", a declarat Peter Christian Kala, directorul de vânzări Opel, citat de Automobilwoche.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici