ZIUA MARINEI | Navigatorii transportă tot mai multe mărfuri şi tot mai puţini pasageri, pe mare şi pe Dunăre. Flota şi infrastructura, mult sub potenţial
România dispune de două nave de pasageri pentru transporturi maritime, având în total 68 de locuri, şi de 75 de nave de pasageri pentru transporturi fluviale (şi pe căile navigabile interioare), cu o capacitate totală de 6.890 de locuri, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Pentru mărfuri, avem 23 de nave de transport pe mare, cu o capacitate totală de 37.328 tdw, la care se adaugă cinci nave pentru peşte, 57 de remorchere şi 277 de alte nave maritime. Iar pe căile navigabile interioare circulă în total 141 de remorchere, 151 de împingătoare, 157 de barje şi alte nave autopropulsate, la care se adaugă 1.145 de nave fără propulsie proprie (tancuri, barje etc.) şi 355 de nave tehnice de serviciu.
Potrivit INS, volumul total al mărfurilor încărcate, transportate şi descărcate în anul 2016 a crescut cu 4% pe căile maritime şi cu 1,5% pe căile navigabile interioare faţă de volumul consemnat în 2015. La capitolul pasageri însă, numărul de persoane transportate a scăzut cu 78,3% pe căile maritime şi cu 9,5% pe căile navigabile interioare.
„Potenţialul României, în special al Portului Constanţa, este foarte mare, având în vedere poziţionarea ca unul dintre cele mai importante porturi maritime ale Uniunii Europene. Din păcate, din cauza infrastructurii precare, expediţiile şi achiziţiile sunt mult sub acest potenţial, aproape că stagnează de mai mulţi ani”, a declarat, pentru Mediafax, Cătălin Putineanu, managing director al companiei IB Cargo, specializată în expediţii internaţionale maritime.
„La exporturi, România expediază lemn, fier, cereale şi, mai nou, autovehicule, iar la import achiziţiile reprezintă cam tot ce vedem prin magazine. Grosul vine din Asia la import (în special îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, produse de larg consum, dar şi cauciuc brut), iar la exporturi partenerii noştri sunt ţările arabe, dar şi cele din Asia, unde trimitem cereale şi produse agricole vrac şi – mai puţin – produse chimice sau input-uri agricole”, a mai spus expeditorul.
Cătălin Putineanu consideră că ar exista un potenţial remarcabil şi în transporturile de pasageri, dar croazierele sunt încă puţine pentru că vasele respective sunt foarte mari şi nu ar avea unde să acosteze, infrastructura fiind precară.
La 15 August, navigatorii aniversează Ziua Marinei şi, ca în fiecare an, sunt organizate o serie de manifestări culturale, ştiinţifice şi militare care marchează această sărbătoare.
Citeşte şi: Ministrul Transporturilor, dezamăgit de firma care a făcut studiul de fezabilitate Sibiu – Piteşti: „Dacă nu se vor încadra în termenul contractual vom încheia contractul”
Citeşte şi: Analiştii financiar-bancari estimează accelerarea scumpirilor după majorarea accizelor. La cât ar ajunge rata inflaţiei anuale
Citeşte şi: Românii şi letonii cheltuiesc cei mai puţini bani în vacanţă. Cine sunt europenii care se răsfaţă cel mai mult într-un concediu
Citeşte şi: Românii nu se mai înghesuie la job-urile oficiale pentru Germania, cu salarii brute de 2500 euro/lună. Se caută munca „la negru”, pe bani mai mulţi
Citeşte şi: Cea mai de succes femeie de afaceri din lume | Prezentarea prototipului a avut loc la o toaletă, iar în primele 6 minute de comercializare au fost vândute 8.000 de produse
Citeşte şi: Ce monştri se ascund în spatele creşterii economice: la nivel naţional, doar 1 din 4 tineri merg la şcoală sau au un job; în Teleorman, doar 35% dintre cei apţi de muncă lucrează în fiecare zi