COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce a aflat Lumina Respectată de la Permisiunea Şoptită

588 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu:  Ce a aflat Lumina Respectată de la Permisiunea Şoptită

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce a aflat Lumina Respectată de la Permisiunea Şoptită

Ce este Zhuang-zi? O carte. Cine e Zhuang Zi? Întrebaţi-l pe el. Dacă a existat vreodată, nu va fi greu să găsim calea spre el (secolul IV înainte de Hristos). Doar ştim că lumea e un eşafodaj de vise în care existăm visându-ne unii pe alţii. 

Calea – orice ar însemna asta, fie şi suflul care plimbă stelele pe cer – da. Pe Zhuang Zi – doar dacă e în stare de veghe. Când doarme, dispare în visul unui fluture. Sau visează un future? Nu e clar care pe care. Contează?

Important e ce spune Maestrul Zhuang: „(…) Bucuria şi mânia se suspectează una pe alta, prostia şi cunoaşterea se înşeală una pe alta, bunătatea şi răutatea se neagă una pe alta, lăudăroşenia şi sinceritatea se batjocoresc una pe alta (…) cel virtuos stă ascuns sub stâncile prăpăstioase din munţii Taishan”.

(Nu stau tot timpul ascunşi. Uneori se plimbă pe aer. Păşesc pe aer, ca alţii pe ape).

„Ieftin, dar folositor, este lucrul. Josnic, dar trebuincios, este poporul. Plicticoase, dar obligatorii, sunt slujbele. Grosolană, dar impusă, este Legea. Îndepărtată, dar respectată, este Dreptatea. Apropiată, dar vastă este Omenia…”.

De unde ştie Zhuang Zi toate astea? De unde le ştiu toată lumea: „de la Fiul Scrierii, Fiul Scrierii le-a auzit de la Nepotul Scandării. Nepotul Scandării le-a auzit de la Lumina Respectată, Lumina Respectată le-a auzit de la Permisiunea Şoptită. Permisiunea Şoptită le-a auzit de la Folosul Necesar, Folosul Necesar le-a auzit de la Cântecul Păsării, Cântecul Păsării le-a auzit de la Întunecatul Misterios. Întunecatul Misterios le-a auzit de la Neantul Înalt, Neantul Înalt le-a auzit de la Începutul Părelnic”.
Ştiţi cum foşneşte mătasea crudă? Ca o permisiune şoptită.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici