Comentariu Lelia MUNTEANU: Drum

Iată-mă, mamă, burniţează rece, în iarna asta care e şi nu e. Ce-a fost se-ntoarce, ce va fi va trece. Fumul coboară, gândul meu se suie.

Şi vin colindători din alt Crăciun, cu glasul lor tăcut să ne atingă. Şi-abia acum îmi fac curaj şi-ţi spun: la noapte o să plouă şi-o să ningă.

Va fi un întuneric luminos, umblat, arat de Magi din Răsărit. Iertare – sus, mărturisire – jos. Ce mult, ce tainic, mamă, m-ai iubit.

Cuvântul Se-ntrupa să te-nconjoare. Din ieslea minţii mele ies dihănii. Te mai citeşte Cartea asta, oare? Cai galopează iarăşi fără sănii.

Amurgul mă întoarce către casă. În sighetul, în insula nădejdii. O lampă-n geam aprinde-mi-o şi lasă... Pe drum sunt încercări şi sunt primejdii.

Te-ai petrecut şi o să-ţi fie bine. Anul cel vechi sub bolţi se face scrum. O să îţi fie iarăşi dor de mine. Eu o să fiu de-a pururea pe drum.

Voi fi acum, să poţi să-mi fii atunci. Suav să fluturi, vag ca o năframă, în visele fecioarelor cu prunci. Se-aud cântări. Începe lumea, mamă.